Skip to content
Politică

BREXIT: Perspective deloc roz la vârful BNR. Bogdan Olteanu: Avem îngrijorări serioase pe termen lung! EXCLUSIV

Perspectivele nu sunt deloc roz la vârful BNR după Brexit. Viceguvernatorul Bogdan Olteanu vorbeşte despre „îngrijorări serioase pe termen lung”.

Într-o declaraţie oferită, vineri, pentru PSnews.ro, oficialul Băncii Naţionale a României a enumerat trei tipuri de efecte ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Astfel, pe termen scurt, Bogdan Olteanu a avertizat că vor exista volatilităţi pe piaţa bancară, dar a dat asigurări că BNR are instrumentele necesare pentru a gestiona situaţia.

„Aici, sunt trei tipuri de efecte (pe termen scurt, mediu şi lung) şi am să le iau pe rând. Efectele pe termen scurt sunt cele legate în special de volatilităţi, de fluxurile de investiţii, de lichiditate, de cursul valutar… Banca Naţională a inclus aceste riscuri în rapoartele sale recente (în raportul de stabilitate din această primăvară şi în raportul anual pe care l-am trimis Parlamentului). Din nefericire, riscurile s-au materializat – e un regret şi personal, şi al României (a anunţat-o şi domnul preşedinte). Odată ce riscurile s-au materializat, trecem la planurile de acţiune şi, pentru acest termen scurt, Banca Naţională are instrumentele la dispoziţie pregătite – sunt toate instrumentele de politică pe care le avem: cele legate de dobânzile de politică monetară (care la noi sunt sensibil peste zero şi avem de unde să lucrăm), cele legate de utilizarea rezervei valutare (dacă e necesară o intervenţie pe pieţe, vom interveni). Avem toate aceste instrumente la dispoziţie”, a detaliat Olteanu.

Pe termen mediu, Bogdan Olteanu a arătat că România nu va fi vizată indirect, ca urmare a faptului că ţara noastră nu are relaţii comerciale şi investiţionale majore cu Marea Britanie.

„Pe termen mediu, consecinţele asupra României vor fi preponderent indirecte, pentru că, pe de o parte, nu avem relaţii comerciale şi investiţionale majore cu Marea Britanie; pe de altă parte, România nu e o piaţă financiară de primă linie, în care evoluţiile financiare pe termen mai lung de câteva zile să se facă simţite. De aceea, vom vedea mai curând efecte comune asupra regiunii: posibile ieşiri de capital speculativ, reaşezări de randamente (ca urmare a efortului de a căuta siguranţa), urmate, desigur, de reveniri – pentru că, până la urmă, se vor echilibra dorinţa de siguranţă cu dorinţa de a găsi randamente, de a-ţi obţine bani pentru investiţiile pe care le faci”, a punctat Bogdan Olteanu.

Nu în ultimul rând, pe termen lung, viceguvernatorul BNR a scos în evidenţă rolul esenţial al clasei politice.

„Sigur: pe termen lung, consecinţele rezultă în special din dimensiunea politică a deciziilor care se vor lua, dimensiunea politică a reaşezării Uniunii Europene, a structurilor sale, a palierelor orizontal şi vertical (al extinderii în teritoriu şi al aprofundării relaţiilor din interior). Şi aici factorul politic e cel care va decide. Ce vreau să mai completez e că BNR nu e singură în efortul de stabilizare pe termen scurt, de control al consecinţelor pe termen scurt. Suntem parte a acelor structuri internaţionale care discută şi decid modul de administrare a unor asemenea situaţii financiare (fie că e vorba de Banca Centrală Europeană, de Comitetul European de Risc Sistemic, de Banca Reglementărilor Internaţionale). Chiar în aceste zile, suntem mai mulţi dintre noi – eu sunt acum la Basel, la o întrunire a Băncii Reglementelor Internaţionale, după ce am fost la Comitetul European de Risc Sistemic, la Frankfurt; de asemenea, colegi de-ai mei: viceguvernatorul Liviu Voinea a fost la Banca Centrală Europeană, academicianul Dăianu (Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR – n.r.) este aici, alături de mine – pentru a coordona aceste eforturi, în timp ce, desigur, deciziile şi măsurile se decid de guvernator la Bucureşti”, a spus Olteanu.

Concluzionând, Bogdan Olteanu a făcut o sinteză a principalelor îngrijorări generate de Brexit.

„Pe termen scurt, vor exista volatilităţi, adică e posibil ca, în anumite limite, cursul valutar să crească sau să scadă, ca urmare a emoţiilor de pe piaţă. Vom încerca să ţinem aceste lucruri sub control, să nu fie asemenea volatilităţi exagerate. Pe termen lung, avem îngrijorări serioase, pe care trebuie să le soluţionăm, prin regândirea, reaşezarea structurii Uniunii Europene. Sunt două paliere complet diferite şi de-asta am şi vrut să le atingem diferit. Ceea ce face Banca Naţională, împreună cu partenerii săi cu care vă spuneam că lucrăm: administrăm aceste riscuri, aceste instabilităţi pe termen scurt. Desigur: după aceea, factorul politic (factorul ales, reprezentativ) va interveni, să se ocupe de situaţia pe termen lung”, a încheiat viceguvernatorul Băncii Centrale de la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *