Skip to content
București Știri locale

UPDATE București: A cincea zi de grevă la STB. Liderul sindicatului vrea demisia șefului STB

Inquam Photos/Octav Ganea

UPDATE – ORA 09.00

Liderul sindicatului de la STB, Vasile Petrariu, a declarat luni că greva ar putea continua dacă în cursul zilei de astăzi nu se ajunge la o soluție. Acesta a precizat că un pas pentru deblocarea situației este demisia directorului general STB.

Astăzi sunt în traseu mai puține vehicule decât au fost ieri, iar dacă protestul nu va fi aplanat astăzi, aceste circa 150 de vehicule, mâine vor deveni 10%. Asta înseamnă că nu vor putea face față în traseu și va fi o mare problemă pentru că este zi de lucru. Am făcut o solicitare ieri către Consiliul de Administrație. Am primit aseară un răspuns prin care ni s-a condiționat această întâlnire cu încetarea conflictului . Noi ne-am consultat cu oamenii și ne-au spus foarte clar că nu se pune problema de așa ceva. Soluția de rezolvare este demisia sau revocarea directorului general”, a declarat liderul sindicatului de la STB.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB), după ce negocierile au eșuat. Totuși, unele mijloace de transport ale societății se află pe trasee. 20% dintre șoferii și vatmanii care ar fi trebuit să se afle, cu vehiculele, pe străzile din București fac acest lucru luni dimineață.

Negocierile dintre reprezentanții angajaților de la Societatea de Transport București, aflați în grevă de joi dimineața, și autorități au eșuat. O nouă întâlnire este programată luni. Anterior, sindicaliștii au spus că primarul general nu a stat mult cu ei, iar Nicușor Dan a declarat că singura revendicare a fost demisia directorului.

Astfel, luni, pentru a cincea zi la rând, numeroși șoferi și vatmani nu s-au întors la serviciu, continuând greva.

Primarul general Nicușor Dan a declarat că mulți dintre angajații Societății de Transport București (STB) și-au reluat, duminică, activitatea și sunt mult mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit la lucru dacă nu ar fi fost „intimidați” de sindicat.

Mulți angajați STB și-au reluat azi (duminică – n.r.) activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze. Salut decizia celor care au înțeles că rezolvarea problemelor se face prin dialog, respectând legea”, a spus primarul general Nicușor Dan, pe Facebook.

Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană. Tribunalul București a suspendat protestul și l-au declarat ilegal, însă angajații STB au refuzat să vină la serviciu, informează digi24.ro.

Oamenii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate și demisia actualului director. Potrivit sindicaliștilor, un șofer de la STB câștigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deși lucrează sâmbăta, duminica și în alte zile libere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *