Școlile urmează să se redeschidă în România după trei scenarii diferite, în funcție de rata de infectare cu SARS-CoV-2, iar Bucureștiul se încadrează în scenariul galben.
Conform prevederilro stabilite, în Capitală, școlile vor funcționa în scenariul galben, rata de infectare fiind între 1 și 3 la 1.000 de locuitori. În aceste condiţii începând de luni, fizic vor reveni elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi elevii din clasele primare.
Decizia a fost luată marți seara, în urma unei ședințe la care au participat, alături de președintele Klaus Iohannis, membrii ai Guvernului, dar și specialiștii din domeniul sănătății, care au stabilit faptul că în localitățile care funcționează în scenariul verde toți ele vii vor merge fizic la școală, iar în localitățile ce se află în scenariul roșu, vor merge la școală doar elevii claselor primare.
