Skip to content
București Știri locale

UPDATE Bucureşti: Stradă închisă circulaţiei după ce o persoană a anunţat că a găsit un obuz. Strada a fost redeschisă, după ce s-a constatat că obuzul nu avea focos

politie Facebook

UPDATE, ORA 16.29

Autorităţile au constatat că obuzul găsit într-un bagaj abandonat este unul vechi, fără focos. Muniţia a fost ridicată, iar strada Labirint a fost redeschisă traficului.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ŞTIREA INIŢIALĂ

Strada Labirint din Bucureşti a fost închisă, sâmbătă, după ce o persoană a anunţat că a găsit o geantă abandonată în care se află un obiect care pare a fi un obuz.

În această dimineaţă, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 10 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă, a fost observată o geantă deschisă, în care se află un obiect metalic, degradat, ce pare a fi un obuz. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, precum şi pompieri, urmând ca obiectul să fie ridicat”, transmite Poliţia Română.

La ora transmiterii acestei ştiri traficul a fost închis pe stradă şi se fac verificări în vederea stabilirii situaţiei şi a condiţiilor în care s-a produs evenimentul, notează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *