Skip to content
Politică

Bușoi a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles pe tema unui mare scandal din R. Moldova

psnews.ro

Cristian Bușoi – europarlamentar al Partidului Național (PNL) – a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles pe tema unui mare scandal din Republica Moldova.

Eurodeputatul PNL Cristian Busoi a ținut joi un discurs în Parlamentul European, în care a condamnat invalidarea alegerilor pentru Primăria Chișinău (câștigate inițial de către Andrei Năstase) și a dorit să sublinieze că Republica Moldova are nevoie de o consolidare a valorilor europene.

De asemenea, vicepreședintele liberal a menționat că este nevoie de o relație strânsă între cetățenii moldoveni și Uniunea Europeană, Bușoi semnalând că vecinii de peste Prut au nevoie de sprijin, iar UE trebuie să vină cu o poziție clară în legătură cu ce s-a întâmplat la alegerile pentru primăria Chișinăului.

Redăm discursul integral al lui Cristian Bușoi, așa cum a fost el postat joi pe Facebook:

Respectul cetățenilor moldoveni față de valorile europene este invers proporțional cu cel al autorităților care conduc, astăzi, Republica Moldova și care folosesc, mai nou, tertipuri legislative drept unealtă împotriva exercitării democrației.

Consecințele acestei acțiuni se resfrâng, ca de obicei, asupra dezvoltătii economice a Republicii Moldova și asupra viitorului european al tinerilor moldoveni din țară și de peste hotare.

Cetățenii moldoveni au nevoie de suportul Uniunii Europene mai mult ca niciodată, iar UE trebuie să transmită un mesaj clar că nu tolerează această situație, în care voința cetățenilor din Chișinău de a-l alege pe Andrei Năstase este răsturnată prin influențarea unor decizii ale instanțelor.

Mai mult, în cotextul noii legi electorale, ce încalcă toate recomandările Comisiei de la Veneția și ale Biroului OSCE pentru Instituțiile Democratice și Dreptului Omului, este nevoie de un mesaj la fel de clar că trebuie să se revină la o legislație care oferă șanse egale tuturor competitorilor politici.

Moldova trebuie să rămână pe drumul valorilor europene, către o democrație sănătoasă, un sistem judiciar independent și dezvoltarea mediului de afaceri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *