Skip to content
Politică

Bușoi, apel către UE: Legea nu poate fi modificată după bunul plac al Guvernului!

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi solicită Comisiei Europene și Parlamentului European să sprijine eforturile cetățenilor români, ale Președintelui României și ale instituțiilor sistemului judiciar și să facă toate demersurile legale și posibile pentru „a determina și convinge Guvernul României să retragă și să anuleze de urgență aceste modificari la Codul penal și Codul de procedură penală”

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției PSnews.ro, Bușoi explică că nu strada este cea care încearcă să dărâme Guvernul legitim, cum a declarat PSD, ci „politicienii de la guvernare, care nu înțeleg că legea nu poate fi modificată după bunul lor plac”.

 

„300.000 de români au ieșit în stradă doar aseară în Bucuresti si în alte orase din România și Europa să protesteze împotriva unor măsuri de politică penală care oferă unor politicieni o apărare împotriva Justiţiei. 

Dar înainte de orice, trebuie spus că nu este o problemă a României și nu trebuie să fie afectată imaginea României. Sutele de mii de români care protestează paşnic sancţionând politica penală interesată a Guvernului arată că societatea românească a luat-o înaintea unor politicieni. Majoritatea românilor, Președintele României, Klaus Iohannis, societatea civilă, instituțiile din sistemul judiciar luptă cu toate armele legale și constituționale să oprească acest abuz al Guvernului. 
Nu strada încearcă să răstoare un Guvern legitim, ci politicienii de la guvernare, liderii partidului de guvernamânt consideră că dacă au câștigat alegerile, politicienii primesc nu responsabilitatea de a guverna conform legii, ci privilegiul de a fi peste legea care guvernează ţara, punând sub semnul întrebării funcționarea statului de drept. Partidul Social Democrat în jurul căruia se constituie acest Guvern a făcut o campanie electorală agresivă pentru măsuri populiste și acțiuni sociale, centrate pe promisiuni de creșteri ale veniturilor fără nicio fundamentare bugetară și nu a vorbit niciun moment despre aceste modificări ale legilor penale, care se află în centrul preocupărilor acestui Guvern de la începutul mandatului. 

Solicităm Comisiei Europene și Parlamentului European să sprijine eforturile cetățenilor români, să sprijine eforturile Președintelui  României, eforturile instituțiilor sistemului judiciar și să facă toate demersurile legale și posibile pentru a determina și convinge Guvernul României să retragă și să anuleze de urgență aceste modificari la Codul penal și Codul de procedură penală.

Ce se întâmplă în România, nu este o luptă a românilor cu românii, este o luptă a societăţii româneşti cu o parte a liderilor politici care nu înțeleg că într-o țară a UE legea nu poate fi modificată după bunul lor plac”, a declarat Bușoi.

ppe

1 comentariu la “Bușoi, apel către UE: Legea nu poate fi modificată după bunul plac al Guvernului!

  1. Mai Papusoi,dar ceilalti cum au schimbat codurile peste noapte dilaule,iar PSD atuncea nu a facut galagie.Du-te la un doctor sa te consulte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *