Skip to content
Politică

Bușoi, scrisoare deschisă către societatea civilă: Este nevoie de o acțiune comună!

libertatea.ro

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a adresat reprezentanţilor societăţii civile o scrisoare deschisă în care susține că este nevoie de o acțiune comună a organizațiilor societății civile, alături de PNL, pentru a împiedica PSD să ocupe și să folosească după bunul plac administrația pe care o conduce, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, redacției de știri Psnews.ro

„Este nevoie de o acțiune comună a organizațiilor societății civile, alături de PNL, pentru a împiedica PSD să ocupe și să folosească după bunul plac administrația pe care o conduce. Este un moment în care societatea civilă trebuie să asume o poziționare obiectivă, clară față de administrația PSD și față de PNL.

Lipsa de suport a societății civile pentru critica obiectivă a administrației PSD duce la consolidarea PSD. Aceasta este realitatea în condițiile în care Opoziția anti-PSD este divizată și haotică, iar blocul susținătorilor PSD se consolidează în fiecare zi.

Fără îndoială PNL a făcut și greșeli în politica Capitalei și a plătit electoral, însă răul pe care îl face administrația PSD-Firea are efect pe termen lung asupra funcționării administrației și dezvoltării Bucureștiului.

Obiectivul celor 22 de firme create de primarul Firea este să răsplătească clientela PSD din București-Voluntari și să super-consolideze baza electorală a PSD în Capitală. Înființarea celor 22 de firme este o mită administrativ-birocratică ce trece sub radarul Justiției și care cu greu va fi blocată doar pe cale administrativă, fără presiune publică.

Cei 5391 de angajați sunt plătiți cu o medie salarială de 5000 lei, mult peste media câștigului din București – în jur de 3000 de lei, fidelizându-se astfel un segment electoral dependent de salariul dat de administrația PSD. Un păienjeniș de membri PSD și oameni de casă ai administrației Voluntari conduce cele 22 de companii, dna Firea fiind inventatoarea unui transplant real de personal din Primăria Voluntari, în Primăria Capitalei.

Chemăm organizațiile societății civile să sprijine demersul consilierilor PNL care au solicitat primarului General, Gabriela Firea, să răspundă la următoarele 9 întrebări:

1. Unde au fost publicate anunțurile de angajare pentru cele 22 de companii;

2. Organigrama firmelor: organigrama țintă la 31.12 si organigrama ținta la 30.06.2018;

3. Planul de Afaceri al celor 22 de companii;

4. Execuția bugetară la 1 octombrie 2017;

5. Stat de funcții nenominal la 1 octombrie 2017;

6. Strategia de contractare;

7. Planul de achiziții publice 2017;

8. Planul de achiziții sectoriale;

9. Hotărârile AGA/ AGEA emise până la 1 octombrie 2017”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *