Buzăul înregistrează o nouă creştere semnificativă a numărului de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Patru buzoieni s-au reinfectat până acum cu noul coronavirus, printre ei fiind şi un medic de la secţia Pneumoftiziologie a Spitalului din Buzău.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în judeţ, au fost confirmate 61 de cazuri noi de COVID-19, dintre care unul reinfectat.
Cei 61 de pacienţi nou confirmaţi au vârste cuprinse între 8 şi 81 de ani.
Conform autorităţilor sanitare, numărul total de cazuri pozitive din judeţul Buzău a ajuns la 8.427, 7.706 persoane fiind declarate vindecate şi externate.
Patru buzoieni s-au reinfectat până acum cu noul coronavirus. Printre ei este şi un medic de la secţia Pneumoftiziologie a Spitalului Judeţean Buzău, unde sunt trataţi bolnavi de COVID-19.
Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în judeţul Buzău, de la începutul pandemiei, este de 227.
Acesta a fost diagnosticat prima dată pe 29 iunie 2020. Pe 4 ianuarie 2021, medicul s-a infectat cu coronavirus pentru a doua oară.
Ceilalţi buzoieni care s-au reinfectat până acum cu coronavirus sunt doi bărbaţi, de 62 şi respectiv 63 de ani, şi o femeie de 57 de ani.
Potrivit specialiştilor, reinfectarea este declarată atunci când simptomele de boală apar la cel puţin 90 de zile de la momentul primului diagnostic.
