Magistrații Curții de Apel București sunt așteptați să se pronunțe în dosarul plajelor retrocedate de Radu Mazăre, după ce verdictul a fost amânat deja de 7 ori.
Procesul plajelor retrocedate de fostul primar al Constanței a debutat acum 7 ani, timp în care o parte din faptele de care sunt acuzați unii inculpați din dosar s-au prescris.
Au mai rămas încă în analiza instanței faptele de care sunt acuzați Radu Mazăre, fostul președinte CJ Constanța Nicușor Constantinescu și omul de afaceri Cristi Borcea, pentru care procurorii DNA au cerut pedepse maxime.
Dezbaterile în acest caz s-au încheiat în aprilie, dar instanța amânat pronunțarea unei hotărâri până în prezent. Avocaţii lui Radu Mazăre au cerut achitarea acestuia, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local Constanţa, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urma votului, informează news.ro.
Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.
