Cea mai mare formațiune politică din România s-a transformat în ultimele zile într-un adevărat teatru de război. Cele două tabere formate în interiorul formațiunii politice, la conducerea căreia încă se mai află Liviu Dragnea, urmează să tranșeze, vineri, în Comitetul Executiv al PSD, soarta liderului partidului.
PSD vs PSD
Astfel, întrebarea care persistă în ultima perioadă în spațiul public este: cum poate fi dat Dragnea jos de la șefia Partidului Social Democrat?
Pentru a vă face o idee despre importanța întâlnirii pe care social-democrații o vor avea în cursul zilei de astăzi, precum și deciziile care ar putea să ducă, sau nu, la o schimbare a conducerii formațiunii politice, vin cu următoarele precizări:
Comitetul Executiv Național al PSD este organul de conducere și de decizie al partidului care coordonează activitatea acestuia între ședințele Consiliului Național. Acesta se constituie din: membrii Biroului Permanent Național, Președinți organizaților PSD județene, de sector, a municipiului București, Diaspora, PSD Republica Moldova și PSD Online, membrii Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului României precum și Președinți comisiilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului României și Miniștri care sunt membri ai PSD, dacă nu ocupă o altă funcție.
Astfel, din cadrul Biroului Permanent fac parte: Președintele PSD, Președintele Executiv al PSD, Președintele de Onoare al PSD, Președintele Consiliului Național al PSD, Vicepreședinții PSD, Secretarul General al PSD, Trezorierul PSD, Președintele CFN, liderii naționali ai TSD, OFSD, OPSD, LAL.
Totodată, în statutul PSD se stipulează că preşedintele partidului, în cazul de față Liviu Dragnea, conduce activitatea generală a partidului, activitatea Comitetului Executiv Naţional şi a Biroului Permanent Naţional şi răspunde în faţa Congresului de activitatea politică a Partidului Social Democrat.
Important! În ceea ce privește, posibilitatea de revocare a liderului partidului, articolul 122 din statutul PSD (care poate fi citit integral AICI), prevede că ”preşedintele PSD este ales sau revocat de către toţi membrii de partid în cadrul alegerilor interne desfăşurate în baza Regulamentului de organizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al partidului, elaborat de Biroul Permanent Naţional şi aprobat de Comitetul Executiv Naţional”. Drept urmare, Comitetul Executiv care se întrunește astăzi, NU poate determina demiterea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD.
În aceste condiții, tabăra ”răzvrătiților”, formată în interiorul PSD, va avea mari dificultăți în a-l înlătura pe actualul șef al formațiunii politice, Liviu Dragnea, de la conducerea partidului, și ar putea chiar să se avânte la un drum printr-un tunel fără ieșire.
Asta dacă șeful PSD nu acceptă să-și dea demisia.
