Skip to content
Politică

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede amenzi pentru cei care împiedică mamele să-și alăpteze bebelușii în spaţiul public

Camera Deputatilor Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaților a adoptat, joi, un proiect de lege care sancționează evacuarea dintr-un spațiu public a unei mame care își alăptează bebelușul. Această faptă devine astfel o contravenție. Inițiativa urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Deputații au votat: Interzicerea alăptării unui copil în spaţiul public e contravenție

Proiectul de lege a trecut cu 279 de voturi ”pentru” şi o abţinere, informează Agerpres. 

Potrivit inițiativei, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

Încălcarea legii se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Cum proiectul a fost deja adoptat de Senat, acesta merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *