Skip to content
Politică

Campania de vaccinare, sabotată de entuziasmul nejustificat și erorile de comunicare ale autorităților: Scădere cu 84% a vaccinărilor

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În România, autoritățile trec printr-un impas în ceea ce privește ritmul și numărul celor vaccinați. Comunicarea pe marginea aceasta este slabă, iar campania de vaccinare pare că s-a împotmolit complet. De la anunțul triumfător al lui Klaus Iohannis de la începutul lunii mai în care spunea că România va depăși 100.000 de vaccinuri administrate zilnic, la o lună distanță ne trezim într-o realitate paralelă în care numărul celor vaccinați zilnic cu prima doză nu sare de 16.000. Vorbim așadar despre o scădere de aproximativ 84% a numărului celor care se vaccinează zilnic. Cum explicăm lucrul acesta?

Entuziasmul autorităților și erorile de comunicare

În linii mari, există două răspunsuri la întrebare precedentă: ultra entuziasmul autorităților și comunicarea defectuoasă. Ultra entuziasmul autorităților a fost vizibil pe 13 mai, atunci când Klaus Iohannis a ieșit public și l-a contrazis pe premierul Cîțu în ceea ce privește măsurile de relaxare. Șeful statului a anunțat că relaxările vor începe în două zile, pe 15 mai și nu pe 1 iunie așa cum anunțase premierul. În ziua respectivă, în România erau vaccinate cu ambele doze 2.636.000 de persoane, iar alte 3.789.000 de peroane primiseră deja prima doză. Ritmul vaccinării mergea bine, în jur de 40.000 de noi persoane vaccinându-se zilnic. La sfârșitul lunii mai deja acest număr se reduce la jumătate. Între 30 și 31 mai doar 20.536 de persoane noi se mai vaccinaseră. Relaxarea abruptă a măsurilor restrictive a determinat o relaxare în mentalul colectiv. Brusc, urgența vaccinării nu mai era percepută drept o urgență. Se putea circula noaptea în interiorul localităților și între localități, se putea circula fără mască, iar noi măsuri de relaxare aveau să fie anunțate de la 1 iunie. Relaxarea măsurilor coincidea cu relaxarea stării de spirit a populației. Epidemia era acum o amenințare îndepărtată.

Cealaltă problemă a ținut de modul în care autoritățile au comunicat cu populația. Din cele relatate anterior observăm deja o contradicție între premier și președinte pe tema relaxărilor. Ambii s-au grăbit să dea vestea bună, fără să țină cont de faptul că modul în care vor anunța veștile va avea un impact asupra campaniei de vaccinare. În locul unei atitudini echilibrate, autoritățile s-au grăbit să anunțe lista relaxărilor, oferind chiar detalii cu privire la relaxările viitoare. Rezultatul a fost previzibil – o relaxare generală. În plus, autoritățile nu au găsit o strategie de comunicare prin care să ajungă la majoritatea tăcută a populației. Mesajul pro-vaccinare se adresa în bună parte publicului care nu împărtășea teoriile conspiraționiste și intoxicările de pe rețelele de socializare. Acesta forma însă, așa cum reiese din datele oficiale minoritatea în România. Lucrul acesta era previzibil. Țara noastră se află printre ultimele poziții din Europa la capitolul educație, având cea mai mare rată a analfabetismului funcțional. Prea puțini români au o educație sanitară solidă, iar lipsa educației per total îi predispune pe mult la valul de conspirații și intoxicări din online. Autoritățile nu au făcut însă nimic pentru a formula un mesaj solid care să ajungă la acești cetățeni. Oamenii responsabili au continuat să se vaccineze, însă numărul lor a scăzut substanțial.

La 1 iunie doar 4.336.728 de persoane se vaccinaseră în total, dintre care 3.589.563 primiseră ambele doze. În 6 luni de campanie de vaccinare și la 3 luni de când vaccinul a devenit accesibil pentru toată populația adultă România nu a ajuns nici măcar la pragul minim de 5 milioane de vaccinări. Este o contra-performanță care ne-ar putea costa serios în viitorul apropiat. Pe măsură ce restul statelor din Europa se vaccinează, activitățile pre-pandemie sunt reluate. În final, reconstrucția post-Covid va fi determinată de capacitatea statelor de a-și reveni rapid din pandemie, iar această capacitate va depinde la rându-i de persoanele imunizate. În România campania s-a împotmolit. Momentan, nici măcar un sfert din populația adultă a țării nu s-a vaccinat, iar ținta de 5 milioane par din ce în ce mai îndepărtată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *