Preşedintele Klaus Iohannis s-ar putea întâlni, potrivit unor surse citate de Antena 3, la începutul anului 2015 cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Potrivit informațiilor existente până la acest moment, detaliile nu au fost puse încă la punct, dar echipele celor doi lideri poartă discuţii.
Iohannis ar urma să se întâlnească în 13 februarie, cu Angela Merkel, potrivit b1.ro. Întâlnirea dintre președinte și cancelarul german va avea loc în cadrul vizitei pe care Klaus Iohannis o va face la Berlin.
Președintele României a anunțat că va face prima vizită în străinătate ca şef de stat în Republica Moldova. Klaus Iohannis se va afla la Chişinău pe 22 şi 23 ianuarie 2015, unde se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti.
