Cea mai așteptată autostradă din România, autostrada Sibiu-Piteşti, ar putea intra în linie dreaptă anul viitor.
În acest context, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, este de părere că lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea începe la mijlocul anului viitor.
„La jumătatea anului 2016 vor începe efectiv lucrările. Până atunci, vor fi dezbateri locale în fiecare judeţ străbătut de acest tronson, pentru a identifica eventualele probleme punctuale. Sunt cinci tronsoane, din care două sunt capetele, la sfârşitul anului vom avea caietele de sarcini şi vom putea demara licitaţiile pentru sectoarele de capăt, astfel ca la jumătatea anului să înceapă efectiv lucrările”, a declarat ministrul Transporturilor, potrivit realitatea.net.
