Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, a solicitat amânarea audierii din Parlament invocând ancheta internă a SRI. La rândul său, preşedintele Comisiei de control SRI Georgian Pop a declarat că audierea conducerii intrerimare a SRI va fi făcută de către comisie după finalizarea anchetei interne din cadrul Serviciului cu privire la acuzele aduse recent de Elena Udrea, arată Mediafax.
Pop a menţionat că a solicitat în calitate de preşedinte al comisiei un punct de vedere oficial al Serviciului faţă de aceste acuzaţii. Președintele comisiei de control a SRI a explicat că, în mod standard, ori de câte ori în spaţiul public apar acuzaţii la adresa Serviciului, rolul său este acela de a verifica acuzaţiile din punct de vedere al respectării legalităţii, în timp ce Serviciul operează la rândul său o verificare internă.
El a arătat că a stabilit împreună cu conducerea interimară ca, la audierea care trebuia să aibă loc în cadrul comisiei şi care a fost anunţată anterior, ordinea de zi să fie suplimentată cu încă un punct, vizând verificarea internă standard al Serviciului în cazul Udrea.
Georgian Pop a arătat că trebuie aşteptate rezultatele verificării interne standard, întrucât dor acest rezultat constituie răspunsul instituţional şi oficial al instituţiei şi că, dacă ar face aceste audieri acum, comisia nu ar obţine decât răspunsul unui singur om.
Sursa foto: ziuaconstanta.ro
