Skip to content
Politică

Când va fi publicat raportul MCV pentru România

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la începutul anului 2015, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mina Andreeva, precizând că raportul va fi lansat o dată pe an, potrivit Mediafax.

„Următorul raport MCV va fi la începutul lui 2015, încă nu a fost stabilită o dată„, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva, răspunzând unei întrebări.

Oficialul european a mai precizat că situaţia va fi ca în ultimii ani, raportul urmând să fie publicat o dată pe an.

Uniunea Europeană ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei întrucât Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu a adus efectele aşteptate, a afirmat, săptămâna trecută, ambasadorul Franţei la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes, citat de site-ul Novinite.com.

În cursul unui seminar pe tema situaţiei din Balcani desfăşurat la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes a declarat că nu există semnale privind încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Dimpotrivă, măsurile de monitorizare a României şi Bulgariei ar putea fi intensificate”, a spus ambasadorul Franţei, explicând că principiile statului de drept nu erau aplicate suficient în cele două ţări în momentul admiterii acestora în UE, în 2007.

Experţi ai Comisiei Europene au efectuat, în perioada 22-26 septembrie, o nouă misiune de evaluare a progreselor înregistrate de România în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aceştia având o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *