Liderul pieței de distribuție carburanți, OMV Petrom, a majorat marți prețul benzinei cu 5 bani/l, aceasta fiind prima scumpire efectuată după 3 săptămâni de ieftiniri. Dacă în această perioadă prețul motorinei s-a redus cu 37 de bani/l, în urma scumpirii de marți, prețul benzinei din stațiile Petrom și OMV este doar cu un ban pe litru mai mic decât cel de pe 24 ianuarie. În urma majorării prețurilor de marți, benzina se poate achiziționa cu 6,52-6,58 lei/l, iar motorina cu 7,32-7,35 lei/l în stațiile Petrom și cu 6,63-6,67lei/l, respectiv 7,40-7,43 lei/l în cele OMV.
Prețul benzinei din stațiile Petrom era marți dimineața cu 5 bani peste cel din stațiile Lukoil. Așa cum au obișnuit piața, și companiile concurente, Mol, Rompetrol și Lukoil, vor efectua probabil în următoarele ore o mișcare similară.
În ultimele 3 săptămâni și jumătate, motorina s-a ieftinit cu 37 bani/l, iar benzina cu doar un ban pe litru, în urma scumpirii de marți, care a anulat practic ieftinirie anterioare, în stațiile OMV și Petrom, după ce în cele 2 săptămâni premergătoare se scumpiseră cu 24, respectiv 29 bani/l. Diferența față de prețul benzinei a coborât astfel la 0,80 lei/l, după ce în luna octombrie a anului trecut atinsese un maxim istoric de 1,5 lei/l, informează profit.ro.
