Care este programul lui Carmen Iohannis în SUA
Klaus şi Carmen Iohannis se află încă de miercurea trecută într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, cu ocazia summitului ONU care are loc la New York.
În timp ce Klaus Iohannis se întâlneşte cu lideri ai lumii, preşedinţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA, Carmen Iohannis are un program mai lejer.
„Doamna Carmen, care nu avea treabă cu întâlnirile preşedintelui, a fost la shopping. Doar la Consulatul nostru l-a însoţit pe soţul său. Cei doi au fost bine primiţi de românii din aici, care au făcut nenumărate poze cu familia prezidenţială”, au spus surse din apropierea preşedintelui.
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, luni, la Washington, urmând să se întâlnească, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, potrivit romaniatv.net.

Mai fratilor, pe asta nu o intreaba nimeni pe ce bani merge ea pe unde merge ? Ca eu stiu ca romanii si-au ales un presedinte, nu un cuplu prezidential.