Skip to content
Politică

Care sunt presupușii ”turnători” din dosarul Alinei Bica

Un denunțător poate încheia diverse înțelegeri legale cu anchetatorii care îi pot reduce serios pedeapsa. În schimb, banii din infracțiuni se confiscă până la ultimul leu. Denunțătorii au două posibilități de a colabora cu organele de anchetă în vederea primirii unei pedepse mai blânde: înainte de începerea urmăririi penale și după începerea cercetărilor. În ambele cazuri, cel care alege să colaboreze cu procurorii riscă să fie trimis în judecată cu o mențiune potrivit căreia a fost de acord să spună tot ce știe despre fapta comisă. De cele mai multe ori, judecătorul ține cont de această recomandare și cel vizat primește o pedeapsă mai mică.

Și în cazul corupției de la Agenția Națională a Restituirii Proprietă ților (ANRP), până în acest moment, denunțători în dosar sunt Ionuț Sergiu Diacomatu, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) și Stelian Gheorghe, afaceristul care a fost despăgubit în 2011 pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita.

Gheorghe ar fi primit 61 de milioane de euro, de trei ori mai mult decât valoarea reală a imobilului. Cel care a primit sute de milioane de lei ilegal este cercetat sub control judiciar și este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Celălalt suspect care a ales să colaboreze este Diacomatu. El este acuzat de abuz în serviciu și este cercetat și el sub control judiciar, potrivit jurnaliștilor de la evz.ro.

Ceilalți, care nu au dorit să-și recunoască vinovăția au ajuns după gratii: Alina Bica, fosta șefă a DIICOT și evaluatorul Emil Nuțiu. Arestați au mai fost Lăcrămioara Alexandru, Dragoș Bogdan, fost vicepreședinte al ANAF și Crinuța Dumitrean fostă șefă ANRP.

2 comentarii la “Care sunt presupușii ”turnători” din dosarul Alinei Bica

  1. Sa vedeti cum scapa de puscarie si fara sa li se confiste averea toti samsarii de imobilare si terenuri.
    I-au turnat pe cei care i-au ajutat.
    Bravos natiune!
    In contradictie sunt unii care sunt arestati si li se confisca averea fara a fi vinovati.
    Pardon! Sunt vinovati ca nu sunt din gasca lui basescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *