În viitor, să lucrezi într-un birou de la 9 la 17 va fi excepția și nu regula. Se va putea lucra de acasă sau din orice loc al lumii, la orice oră din zi și din noapte. Angajații vor avea un profil online, vor deveni mai conectați, mai mobili și mai agili, se arată în Ghidul Meseriilor Viitorului.
Invitată în studioul Puterea Știrilor, Andreea Paul, președinta INACO, un ONG ce a lansat de curând a treia ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului, a vorbit despre schimbările ce vor avea loc în viitor pe piața muncii, precum și despre meseriile care, deși nu au fost încă inventate, vor fi la mare căutare: consilierul de etică în AI (inteligență artificială), managerul de echipe mixte oameni-roboți, consilierul de comunicare om-chatbot, asistenții virtuali și coordonarea lor de către om, dezvoltatorul de blockchain.
„Meseriile viitorului încă nu au fost inventate, dar ne putem gândi la: consilierul de etică în AI (inteligență artificială), managerul de echipe mixte oameni-roboți, consilierul de comunicare om-chatbot, asistenții virtuali și coordonarea lor de către om, dezvoltatorul de blockchain.
Sunt multe meserii, cu totul și cu totul noi, pentru care noi nu ne-am pregătit în școală, iar copilul care astăzi este în școală va îmbrățișa piața muncii, fie ca angajat, fie ca angajator, peste 5-10-15 ani, când lumea va fi schimbată exponențial”, a declarat Andreea Paul la Puterea Știrilor.
Tinerii, la început de drum, trebuie să fie ajutați să pornească spre viitor într-o direcție care să aibă ea însăși viitor. Școlile de “tinichigii și ospătari”, necesare azi, își vor diminua rolul în viitor și se vor adapta la noile tendințe de automatizare. Tinichigiii sunt înlocuiți tot mai des de roboți care lucrează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. McDonald’s vrea să elimine lucrătorii din bucătării începând cu restaurantele din Statele Unite, apoi chiar pe cei care vând și să îi înlocuiască, desigur, cu roboți.
Esența pieței muncii de mâine va fi schimbarea și flexibilitatea. Sub presiunea schimbărilor tehnologice, climatice, sociale, angajatul sau antreprenorul va trebui să fie flexibil în a se adapta la schimbările permanente pe care le va cunoaște cererea de produse și servicii, mai spune aceasta.
Locurile de muncă care nu vor dispărea vor fi cele creative. Și “creativ” nu înseamnă artă sau advertising, ci a fi creativ în orice faci în plus față de o “mașină”. A fi creativ la locul de muncă sau în afacere înseamnă să oferi servicii sau să produci bunuri originale și vandabile. Înseamnă să adaugi o plus-valoare față de ceea ce ar putea face o mașină, chiar dotată cu inteligență artificială, o plus- valoare și față de ce ar putea face un concurent pe aceeași piață sau pe același loc de muncă.
Andrea Paul Vass, președintele INACO (Inițiativa pentru Competitivitate), la ”Puterea Știrilor” cu Marinela Angheluș
Publicată de PS News pe Miercuri, 14 octombrie 2020
