Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susține că o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codurilor Penale este necesară și că articolele declarate constituționale se află în lucru.
„Așa cum știți, a fost o decizie politică, o decizie care la momentul acela, așa cum a anunțat și prim-ministrul României, a fost asumată de Guvern. Vom vedea în continuare, tehnic, dacă vom putea merge mai departe pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Eu cred că este necesar și cred că o Ordonanță de Urgență pe articolele care au fost declarate constituționale nu e un lucru rău. Sunt în lucru la tehnicieni și vă asigur că va fi luată cea mai corectă decizie„, a declarat, vineri, Carmen Dan, potrivit hotnews.ro
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, susține că ordonanța de urgență pe Codurile Penale este necesară pe motiv că România riscă infringementul pentru netranspunerea unor directive europene.
Toader a invocat o decizie a Curții Constituționale în acest sens, precizând, totodată, că decizia care se referă la imposibilitatea modificării prin OUG a unei legi aflate în Parlament nu se aplică, deoarece de această dată „Guvernul nu va veni să înlocuiască cele două coduri cu alte coduri”.
