Skip to content
Societate

Cartel ALFA: Nu înțelegem graba cu care Compania Națională Aeroporturi București dorește aplicarea șomajului tehnic și restructurarea de salariaților

CNS Cartel ALFA respinge măsurile împotriva salariaților anunțate de Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) şi aplicarea şomajului tehnic.

Nu înțelegem graba și determinarea cu care Consiliul de Administrație dorește implementarea șomajului tehnic și restructurarea de salariaților, fără a ține cont de propunerile și deschiderea spre dialog a sindicatelor și de faptul că începând cu luna în curs traficul de pasageri la nivelul Companiei înregistrează un trend ascendent care va continua în mod cert pe tot parcursul anului. Susținem Sindicatul Aeroporturi București, care a înțeles situația economică a Companiei și a semnat un acord cu conducerea executivă. Acest acord prevede amânarea de la plată a unor drepturi salariale până la data de 30.06.2021, dată la care urmează a se analiza din nou impactul financiar, cauzat de pandemia SARS COV 2, asupra veniturilor CNAB”, se arată într-un comunicat al cartelului.

Termenul limită impus de Consiliul de Administrație al CNAB, prin care sindicatelor li s-a cerut renunțarea (prin act adițional la CCM) la drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (aflat în vigoare) și modificarea Contractelor individuale de Muncă ale salariaților, în contrapondere cu implementarea șomajului tehnic și a restructurării (disponibilizării de personal) încalcă cele mai elementare norme ale dialogului social.

Măsurile împotriva salariaților Companiei Naționale Aeroporturi București se iau în condițiile în care traficul de pasageri este vizibil în creștere, Compania nu a beneficiat niciun moment de ajutoare de la Statul Român, dividendele au fost încasate de acționari în plină perioadă pandemică, CNAB se finanțează din surse proprii și are investiții majore în curs de implementare în valoare de milioane de euro (de exemplu modernizarea Terminalului AIHCB) și CNAB nu are datorii către furnizori, mai spun sindicaliştii.

CNS Cartel ALFA solicită continuarea dialogului cu sindicatele din CNAB în vederea găsirii unor soluții favorabile pentru echilibrarea situației financiare a Companiei Aeroporturi București și fără măsuri suplimentare care să afecteze personalul salariat precum șomajul tehnic sau disponibilizări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *