Echo library, camioneta cu cărți, aduce un pic de lumină, încredere și evadare din incertitudinea, mizeria și tristețea taberelor grecești.
„Jurnalul lui Anne Franck tocmai s-a întors la noi, de la un cititor care locuiește într-un cort în Malakasa, spune Keira Dingan. Bibliotecara de 24 de ani face turul taberelor de refugiați într-o bibliotecă mobilă, o camionetă primită ca donație, în timp ce povestește despre cele mai populare cărți. După ce a citit cartea, mi-a spus că povestea Annei Franck i-a dat putere și încredere.”
Estimările arată că în Grecia trăiesc peste 90.000 de refugiați, iar țara face eforturi să facă față acestei situații. Decizia recentă a Turciei de a deschide granițele va duce probabil la sosirea unui nou val de oameni. Biblioteca mobilă a fost înființată în 2016, la apogeul crizei refugiaților și se bazează pe munca a 15 voluntari și a numeroase donații care asigură cumpărarea cărților și plata combustilului, respectiv aproape 15.000 de euro pe an. Dignan a început ca voluntar în 2018, după terminarea studiilor și nu a mai plecat. După o oră, biblioteca ajunge la Oinofyta, o fostă fabrică – acum o tabără de 500 de refugiați afgani și sirieni kurzi. În timp ce echipa se instalează, copiii se adună, iau creioane și hărtie și încep să deseneze. Apoi vine rândul adulților:
La prima privire, Malakasa este un loc mai primitor decât Oinofyta. După ce se instalează sub pâlcul de pini, apar grupuri de părinți, cei mai mulți iranieni – care încep să le citească copiilor. De aproape, ai zice că arată ca o fotografie de picnic. Vin tot mai mulți oameni aici. Viața sub un acoperiș subțire, de pânză, își cere prețul. Mulți copii vin să împrumute cărți de aici, unii dintre ei au 10 ani, vorbesc mai multe limbi, sunt rapperi… „În Malakasa, am întâlnit un iranian de 28 de ani, care stătea la umbra unui copac. Era aici de un an de zile, povestește Dingan. Ce mă așteaptă aici?, se întreba el. Am tot încercat să-mi găsesc o slujbă. Acasă eram fotbalist și maratonist, aici fumez.”
O iraniancă spune că a sosit aici cu familia în urmă cu două săptămâni, după o călătorie dificilă. Plictisit să traducă, fiul ei își dă ochii peste cap. „Pot să plec acum?” Toți vor să plece.
În tabere, oamenii dispar și apar din nou (sunt mutați în centre, apoi uneori revin în tabere), ca niște cărți pe rafturile unei biblioteci. „Așa s-a întâmplat cu o familie care vorbește urdu (o limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană, vorbită în Pakistan și recunoscută ca una dintre cele 22 de limbi oficiale vorbite în India). Mama a împrumutat la un moment dat singura carte pe care o aveam în această limbă. Am căutat apoi la Londra și alte cărți și până la urmă am găit încă una, spune Keira Dignan. Însă la întoarcere am aflat că familia fusese evacuată: tabăra aceea în care mergeam săptămânal, un loc unde aveam unele dintre cele mai frumoase întâlniri cu cititorii, devenise zonă militară. Mi s-a rupt inima. La ceva timp după aceea, i-am regăsit într-o altă tabără și am fost fericită să-i dau cealată carte în urdu”, spune tânăra, potrivit The Guardian
Echo Library ajunge în locuri în care trăiesc, uneori peste un an de zile, foști elevi, studenți, muncitori cu experiență, profesioniști. Misiunea echipei de voluntari este să le asigure acestora accesul la cărți și alte resurse de învățare de care vor avea nevoie în viața care îi așteaptă mai departe.
