Vicepreşedintele SUA vine în România pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu aliaţii de pe flancul estic, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Kamala Harris este aşteptată atât în țara noastră, cât şi în Polonia, în perioada 9 – 11 martie.
Kamala Harris „va merge acolo pentru a demonstra sprijinul SUA pentru munca aliaților și partenerilor noștri. Va discuta despre ajutorul pe care îl acordăm poporului ucrainean. Faptul că va fi acolo cred că transmite un mesaj puternic. Vicepreședintele SUA se va întâlni cu mulți dintre partenerii noștri de pe flancul estic, aliați NATO, și va transmite angajamentul nostru de a lucra în perfectă sincronizare cu ei și de a continua să le sprijinim eforturile din regiune”, a declarat Jen Psaki, informează digi24.ro.
„Statele Unite vor ca aliaţii să ştie că sunt alături de ei şi suntem, dar pentru noi, să fim prezenți fizic și să vizităm regiuni arată cu adevărat scopul și hotărârea noastră. Așa că atunci când auziți despre aceste tipuri de vizite și vedeți că se întâmplă, ele sunt ca să le arătăm aliaților noștri că suntem prezenți”, spunea în urmă cu câteva zile, într-un interviu pentru Digi24, și șeful misiunii diplomatice a Statelor Unite în România, David Muniz, referindu-se la vizita vicepreședintei Kamala Harris.
Casa Albă a confirmat, vineri, 4 martie, această vizită într-un comunicat în care spunea că întâlnirile Kamalei Harris se vor concentra inclusiv pe felul în care Statele Unite pot sprijini vecinii Ucrainei în condițiile în care aceștia primesc și ajută refugiații care fug de violențe
