Liderii partidelor politice din România se confruntă cu tot mai multe probleme economice și sociale, care în următoarea perioadă ar putea să-i afecteze în sondaje. Numeroasele crize pe care le traversează România în prezent și riscul unei recesiuni în 2023 sunt factori care ar putea provoca numeroase nemulțumiri în societate.
Remus Ștefureac, sociolog și analist politic, a vorbit despre marile provocări politice cu care se vor confrunta liderii partidelor în această vară și în toamnă. Întrebat despre evoluția încrederii în liderii partidelor politice, Ștefureac, directorul INSCOP Research a precizat, pentru PS News, că „este o stagnare” și nu au apărut modificări importante, deoarece populația „este mai puțin conectată la viața politică”, însă din toamnă sondajele ar putea să prezinte un cadru politic mai complicat, când se vor înmulți temerile cetățenilor.
„Din datele noastre (n.r. Inscop Research), este o stagnare și este și firesc să se întâmple acest lucru, mai ales în perioada de vară, când populația este mai puțin conectată la viața politică. Din toamnă lucrurile pot suferi modificări, mai ales în contextul în care presiunile sociale, economice se vor acutiza, apropierea sezonului rece, nemulțumiri, frici, temeri care vor afecta și încrederea în liderii noștri. În ultimele 2-3 luni, vorbim mai degrabă de o stagnare. Nu sunt modificări majore în măsurătorile noastre”, a declarat Remus Ștefureac pentru PS News.
Sociologul consideră că partidele din opoziție au o misiune dificilă și șanse mici de creștere în următoarea perioadă. Atât liderul USR, cât și liderul AUR se confruntă cu probleme interne în partid, în timp ce coaliția de guvernare este controlată de cele mai mari partide din România. Remus Ștefureac a mai precizat că în sondaje sunt alte personalități publice care se bucură de încrederea românilor, menționându-i pe Mircea Geoană, Raed Arafat și Laura Codruța Kovesi.
„Regula obișnuită, mai ales în situații de criză economică și socială, este că partidele de la guvernare sunt afectate și partidele de opoziție cresc, implicit liderii partidelor de la guvernare și liderii partidelor din opoziție. Pe de altă parte, suntem într-o situație un pic ciudată, poate atipică, în sensul în care noi avem două partide mari aflate la guvernare, care formează o mare coaliție, iar partidele din opoziție au propriile probleme. Liderii acestor partide de opoziție au, cel puțin în acest moment, șanse mai mici de creștere. E un context atipic. E o mare stare de incertitudine. Liderul USR, de exemplu, are o problemă de notorietate, este destul de puțin cunoscut opiniei publice. Prin urmare, va trebui să lucreze la acest aspect foarte mult. Liderul AUR nu mai este la fel de vizibil cum era anul trecut și aici poate fi o problemă. Sunt alte personalități publice care performează destul de bine în sondajele de opinie, dar nu sunt membri în partidele politice. Spre exemplu, domnul Geoană, domnul Arafat, doamna Kovesi”, a explicat Ștefureac.
În ultimele luni, a scăzut mult interesul românilor pentru conflictul din Ucraina, precizează Ștefureac, deoarece au apărut preocupările pentru situația economică a țării, care vor continua să fie principalele subiecte de dezbatere politică.
„Comparativ cu situația din primăvară, interesul pentru conflictul din Ucraina a scăzut. Temele economice și sociale au luat prim-planul. Conflictul din Ucraina revine prin prisma situației de securitate, dar și a consecințelor asupra economiei, inflației, prețurilor, însă prim-planul este ținut de temele sociale și economice”, a conchis sociologul.
Opoziția, ineficientă în fața coaliției de guvernare
PSD continuă să fie pe prima poziție în sondaje, urmat de PNL. Perioada petrecută la guvernare i-a ajutat pe cei din PSD să crească în sondaje și să-și recupereze electoratul pierdut în 2019. Din 2021, PSD și-a asumat guvernarea într-o coaliție cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu este președintele de partid cu cea mai mare încredere, la mare distanță de Nicolae Ciucă, locul doi, sau George Simion, locul trei. Cătălin Drulă nu depășește cota partidului și are 9% încredere, chiar dacă în aprilie 2022 era măsurat la 15% în topul încrederii.
Deși USR-iștii ar trebui să fie cel mai mare grup din opoziție, aceștia se adaptează greu la scena politică. Cătălin Drulă, cel care ar trebui să ofere o nouă identitate partidului, demonstrează că este concentrat doar pe Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, și ignoră toate celelalte probleme mult mai grave din România. Într-o țară care se chinuie să plătească facturile pentru energie electrică sau să supraviețuiască cu o inflație de 15%, liderul celui mai mare partid din opoziție se ceartă, pe rețelele de socializare, pentru autostrăzi.
