Europarlamentarul Cătălin Ivan a făcut sâmbătă după-amiază un bilanț devastator după Congresul Partidului Social Democrat (PSD).
Într-un status publicat pe Facebook, eurodeputatul susține că i s-au îndeplinit previziunile cu privire la evenimentul amintit și că a asistat la „sinuciderea” celui mai mare partid din România.
„Recunosc ca nu am urmarit asa zisul Congres al PSD. Pentru un membru de partid cu vechime, cu atatea batalii duse pentru partid, astazi a fost o zi foarte trista.
Cu toata tristetea pe care mi-o da sa vad cum s-a sinucis cel mai mare partid din Romania, observ ca absolut tot ce le-am zis colegilor de partid in ultimii trei ani s-a implinit. Nu sunt ghicitor in stele, dar am preferat sa-mi asum riscuri si sa spun cand lucrurile mergeau prost in partid in speranta ca se puteau repara inainte sa fie foarte tarziu. Acum este prea tarziu.
Am ajuns aici din cauza ticalosiei lui Dragnea, este adevarat, dar si din cauza lasitatii si oportunismului celorlalti”, a scris Ivan.
