Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, lansează un avertisment dur către Partidul Național Liberal.
Astfel, Robert Cazanciuc îi avertizează pe liderii liberali că organizarea de „manifestări politice ilegale” în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală, potrivit româniatv.net.
„Ca ministru al justiției mi se pare inadmisibil și contrar practicilor democratice constituționale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim și a crea instabilitate politică majoră.
Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni și transatlantici ca PNL să folosească justiția pentru a-și rezolva incapacitatea de a convinge populația și membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România și nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011″, a afirmat Cazanciuc, într-un comunicat de presă.
Reacţia ministrului Justiţiei vine la scurt timp după ce co-președintele PNL, Vasile Blaga, i-a cerut demisia premierului României, Victor Ponta, și a anunțat că vineri, în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură, va fi organizat un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului.
Moţiunea de cenzură depusă vineri de PNL şi intitulată „Victor Ponta — demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!” va fi citită luni, la ora 17.30, în plenul Parlamentului, urmând ca vineri, de la ora 10.00, să aibă loc dezbaterea moţiunii şi votul.

aberant ce poate emite aceasta minte-ngusta ajuns ministru justitiei.
Pentru furaciunile voastre si ale famigliilor voastre iese lumea-n strada
Cazanciuc asta cand trebuia sa vorbeasca a tacut ca ala in iarba. Acum, cand trebuia sa taca s-a trezit vorbind. Atata poate el.