Cazul Meleşcanu. S-a transformat ALDE într-o peşteră a elefanţilor? EXCLUSIV

Septuagenarul Teodor Viorel Meleşcanu s-a înregimentat, recent, în partiduleţul ALDE, îngroşând astfel numărul foştilor belferi (ex-demnitari postdecembrişti, ex-securişti şi ex-comunişti) din jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu – el însuşi fost manechin prolific, liberal şi premier. În această ordine de idei, se impune o întrebare: oare gruparea de buzunar ALDE s-a transformat într-un soi de peşteră a elefanţilor dâmboviţeni?

Descurcăreţ din fire, Meleşcanu – facem menţiunea că presa centrală a dezavuat, de-a lungul timpului, legăturile sale cu DIE – a avut o carieră încununată de succes şi înainte, şi după Revoluţie, când, din promotor smerit al marxism-leninismului şi al inepţiilor partidului unic, s-a grăbit să îmbrace straiele politicianului cu vederi democratice, ba chiar liberale. Însă, în 1977, în plină dictatură ceauşistă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Pesemne că Meleşcanu nu-şi descoperise, încă, apetenţa lăuntrică pentru partidul Brătienilor. Aşa că, viitorul penelist nu se sfiia să ridice stufoase, lemnoase şi interminabile osanale dedicate sinistrului Ceaşcă şi partidului comunist. Pentru a vă edifica, cităm dintr-un articol compus chiar de Teodor Viorel Meleşcanu şi publicat, pe 4 august 1977, în oficina “Flacăra”: “(…) PCR, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus preţioase contribuţii teoretice şi practice în domeniul dezarmării. Concepţia partidului şi statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile şi modalităţile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea şi al XI-lea, în cuvântările tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedinte RSR.” Iată cu ce se ocupa Meleşcanu în anul marelui cutremur.

În primii ani de după Revoluţie, printre alte demnităţi, Meleşcanu a ocupat funcţia de ministru de Externe în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu – semn că, dacă până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii (potrivit arhicunoscutei butade), până la PNL te înghite FSN-ul nomenclaturistului Ion Iliescu. În 1996 s-a ales senator PDSR, iar, mai apoi, în 1997, a înfiinţat gruparea Alianţa pentru România (împreună cu pedeseriştii Iosif Boda, Mircea Coşa şi Marian Enache). În 2002, noul partid fuzionează cu PNL, Meleşcanu ajungând prim-vicepreşedinte al liberalilor. Ulterior, a ocupat funcţiile de ministru al Apărării, ministru interimar al Justiţiei, director al SIE (fiind un veritabil tehnocrat, graţie fostelor legături cu DIE) şi ministru de Externe.

Cea mai luminoasă înfăptuire reuşită de Meleşcanu (de la Revoluţie şi până în prezent, fiindcă prea multe date despre trecutul său nu avem, întrucât arhivele fostei Securităţi au fost îndelung măturate) s-a dovedit – o ştim cu toţii – îngroparea votului din diasporă, manevră premeditată de PSD şi implementată, cu zâmbetul pe buze, de fostul colaborator al fiţuicii “Flacăra”, care i-a sfătuit pe românii din Hexagon să parcurgă sute de kilometri pentru a-şi exprima dreptul de vot.

Acum, ajuns la 74 de primăveri, dar încă nărăvaş din punct de vedere politic, Teodor Viorel Meleşcanu i se alătură lui Călin Popescu-Tăriceanu, făcând front comun cu PSD împotriva foştilor colegi din PNL. La urma urmei, nici nu contează că 70.000 de români au protestat, chiar din inima străzii, solicitând o schimbare de substanţă şi o primenire autentică a clasei politice. Aşadar, povestea continuă, fiindcă – nu-i aşa?! – tinereţea este o simplă stare de spirit.