Skip to content
Politică

UPDATE Ce a hotărât Comisia juridică / Cazul Rizea, primul vot: „Și-a negociat libertatea cu prețul libertății mele”

UPDATE 12:50

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a avizat pozitiv solicitarea DNA de arestare a PSD-istului Cristian Rizea.

–––––––-

UPDATE 12:45

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a ajuns la o concluzie, luni, în legătură cu solicitarea DNA de reţinere a deputatului PSD Cristian Rizea.

Astfel, votul a fost unul pozitiv pentru reţinerea lui Rizea, transmite Antena 3, citând surse din comisie. Urmează ca organismul să se pronunţe şi asupra cererii de arestare a social-democratului.

–––––

Deputaţii din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-au reunit luni, la ora 12.00, pentru a analiza şi a da un raport pe cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Cristian Rizea.

Astfel, Cristian Rizea a declarat, luni, că martorul și-a schimbat declarația în cazul său, deoarece „și-a negociat libertatea lui cu prețul libertății mele”.

„Acel martor care a declarat cu mâna pe Biblie într-un fel, astăzi, la cinci ani de zile, are o declarație total schimbată pentru că a comis anumite ilegalități, a ajuns în închisoare și și-a negociat libertatea lui cu prețul libertății mele”, a declarat Rizea.

Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor, într-un dosar care are 8 volume şi 2.474 de pagini.

1 comentariu la “UPDATE Ce a hotărât Comisia juridică / Cazul Rizea, primul vot: „Și-a negociat libertatea cu prețul libertății mele”

  1. Pai asta este rostul arestului preventiv: sa-i faca pe unii sa spuna despre altii. Sesizarile stau la sertar si cand este momentul, pac, la razboiul, vorba lui nenea Iancu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *