Miercuri, 4 iulie, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Kuwait în România. Talal Mansour Alhajeri. Întâlnirea a avut loc la sediul CCIR Business Center.
Discuțiile au avut ca tema principală găsirea de noi oportunități în vederea dezvoltării cooperării economice și creșterii schimburilor comerciale. Această întâlnire a avut loc în contextul în care „pe teriotriul României activează un total de 32 de companii cu capital kuweitian”.
Vă redăm mai jos comunicatul Biroului de Comunicare Publică al CCIR:
„Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut ieri, 4 iulie a.c., o întrevedere cu E.S. dl. Talal Mansour Alhajeri, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Kuwait în România, la sediul CCIR Business Center.
În cadrul discuțiilor, au fost dezbătute noi oportunități pentru dezvoltarea cooperării economice și creșterea schimburilor comerciale, în contextul noii viziuni de dezvoltare economică a Statului Kuwait și au fost prezentate competențele deosebite în domeniul energiei, agricultură dar și cel naval de care dispune România.
„Portul Constanța dispune de capacități dezvoltate de construcție a navelor, mai ales pentru transportul petrolului. Industria navală românească se remarcă și prin flexibilitate, fiind capabilă să livreze proiecte personalizate pentru transportatori sau producători de produse petroliere”, a subliniat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, în descrierea ofertei de servicii și produse a țării noastre.
Președintele CCIR a remarcat potențialul de creștere a schimburilor comerciale dintre cele două state: „În 2017 valoarea schimburilor comerciale a atins cifra de 45,33 mil. euro, iar în primele două luni ale anului în curs deja a fosta atinsă cifra de 8,09 mil. euro. Deși cifrele actuale înclină balanța comercială în favoarea României, prin dinamizarea relațiilor economice, se pot intensifica atât comerțul, cât și nivelul investițiilor dintre România și Kuwait”.
E.S. dl. Talal Mansour Alhajeri, ambasador extraordinar şi plenipotențiar al Statului Kuwait în România, a înaintat CCIR propunerea de organizare a unui Forum de afaceri în Statul Kuwait, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Kuwait, la care să participe companii românești reprezentative din domenii precum energie, agricultură, industria mobilei, naval sau construcții.
În cadrul întrevederii a fost propusă, ca acțiune premergătoare a Forumului de afaceri, o vizită a unei delegații de oameni de afaceri din Kuwait la târgul internațional Indagra 2018. Astfel, companiile kuweitiene ar putea identifica potențiali parteneri români din sectorul agricol și alimentar.
Background
În prezent, pe teriotriul României activează un total de 32 de companii cu capital kuweitian cu un capital total social subscris de 134.348 Euro, la nivelul lunii iulie 2018 (sursa: ONRC prin portal SNIA)”.
