Potrivit CCR, revocarea și stabilirea interimarilor este atributul premierului, iar președintele trebuia să semneze decretele în acest sens.
De asemenea, Curtea a decis că președintele era obligat să semneze decretul de revocare a Anei Birchall de la Justiție, dar nu era obligat să numească un ministru plin în locul ei, pentru care era propusă Dana Gârbovan.
Redăm integral decizia CCR:
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi cu privire la pct.1,2 și 3 și cu unanimitate cu privire la pct.4, a decis:
1. Admite cererea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între primul-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării unor miniștri, la propunerea primuluiministru, potrivit art.85 alin.(2) din Constituția României, republicată, precum și de refuzul tacit al Președintelui României de a numi miniștri interimari, la propunerea primului-ministru, potrivit art.107 alin.(3) din Constituția României, republicată.
2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, solicitate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321 și nr.5/5324 din 26 august 2019, precum și decretele de desemnare a miniștrilor interimari propuși prin adresele nr.5/5362, nr.5/5363 și nr.5/5364 din 27 august 2019;
3. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, cu privire la refuzul propunerilor de numire în funcția de ministru titular, înaintate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324, nr.5/5325 din 26 august 2019.
4. Constată că nu există conflict juridic de natură constituțională între primulministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui de a numi miniștrii titulari propuși de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324 și nr.5/5325 din 26 august 2019.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, primului-ministru şi Președintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
