Congresul PSD va duce la o schimbare de cadre la șefia partidului. Sau cel puțin așa se dorește. Unul dintre candidații la vicepreședinția partidului este primarul interimar al Iașului, Mihai Chirica, cel care ar folosi această candidatură pentru a-și crește capitalul electoral
Preşedintele executiv al PSD Iaşi, Mihai Chirica, pare să vrea să dea o mai mare anvergură candidaturii sale viitoare la primăria Iaşului, şi va candida pentru o funcţie în conducerea partidului la nivel naţional, arată Ziarul de Iași. Chirica nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, dar apropiaţi ai acestuia au confirmat că şi-a înaintat candidatura pentru una dintre cele 14 funcţii de vicepreşedinte, ce vor fi disputate în cadrul Congresului Extraordinar de mâine, pentru care s-au depus 21 de candidaturi.
Demersul lui Chirica vine în contextul în care, în urmă cu aproape două luni, a vorbit despre „un nou început“ şi o „politică altfel“ în care să nu mai existe principiul „cumulului de funcţii administrative cu cele politice“. De atunci, primarul interimar a cumulat funcţia de primar cu cea de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Iaşi, cu cea de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD Iaşi şi, cel mai probabil, cu cea de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional. De altfel, surse din partid spun că „jocurile“ ar fi deja făcute şi că primarul interimar al Iaşului va obţine funcţia pentru care candidează.
