Fostul edil al Ploieștiului, Iulian Bădescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie, iar câteva zile mai târziu acesta a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului, dar și din toate funcțiile pe care le deținea în PSD, renunțând inclusiv la calitatea de membru al acestui partid.
Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, va fi plasat sub control judiciar în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, putând fi contestată, potrivit b1.ro.
Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În același dosar, au fost deferite justiției, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.
Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.
