Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a primit cadou de la producătorul de automobile Porsche, o maşină Carrera 4 Coupe de culoare roşie, informează b1.ro.
Mașina i-a fost acordată de un dealer al mărcii germane din Bucureşti.
Sursa citată mai scrie că sportiva din Constanţa ar putea deveni ambasadoare Porsche, la fel ca rivala ei din circuitul WTA Maria Şarapova.
Simona Halep a pierdut, duminică, finala Turneului Campioanelor de la Singapore, fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA.

