Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii Băncii Naţionale a României referitor la situaţia creată prin creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu euro şi leu, au declarat surse oficiale, relatează Mediafax.
Informaţia a fost confirmată de către prim-ministru, care a precizat că a cerut ca, în urma acestei discuţii, să fie propuse şi anumite măsuri.
„I-am cerut ministrului să discute cu BNR şi să fie propuse măsuri”, a spus Ponta, informează Mediafax.
Cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a crescut, joi ,cu 15,7%, la 4,3287 lei/franc, maxim istoric, şi a trecut de 5 lei la cotaţiile din piaţa bancară raportate la euro, iar cursul pentru euro a depăşit pragul de 4,5 lei/euro, dolarul atingând şi el o valoare record faţă de leu.
Sursă foto ziuaveche.ro.
