Skip to content
Politică

Ce a discutat Iohannis cu Președintele Franței. Ce alte întrevederi a avut șeful statului

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Tatiana Niculescu Bran a precizat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că preşedintele francez, Francoise Hollande, i-a mulţumit lui Klaus Iohannis, la Palatul Élysée, pentru solidaritatea manifestată în primele ore după atentat şi pentru prezenţa la marşul de solidaritate.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost întâmpinat la Palatul Élysée de către preşedintele Franţei, François Hollande, care i-a mulţumit în mod special pentru solidaritatea manifestată în primele ore după atentatul din 7 ianuarie şi pentru răspunsul prompt la invitaţia de a participa la marşul de astăzi de la Paris”, a explicat Tatiana Niculescu Bran pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a mai precizat că” preşedintele României l-a asigurat pe preşedintele Franţei de sprijinul şi fraternitatea poporului român”.

În plus, Tatiana Niculescu Bran a menţionat că înaintea începerii marşului, preşedintele Klaus Iohannis s-a mai întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, precum şi cu alţi reprezentanţi ai statelor europene prezenţi la Paris.

Iohannis a fost însoțit la Paris și de Mihai Răzvan Ungureanu.

Citește și: Jurnalist Evz, atac crunt la consilierul lui Iohannis. Scenariu despre viitorul lui MRU, pornind de la prezența acestuia la Paris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *