Mai multe proiecte de lege care vizează circulaţia pe drumurile publice se află, în prezent, în dezbaterea Parlamentului. Unele dintre iniţiativele legislative stabilesc pedepse mai mari pentru şoferi, altele introduc noi reguli de circulaţie sau alte interdicţii pentru conducătorii auto decât cele aflate în vigoare.
Pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului sunt peste 20 de proiecte de lege care vizează circulaţia pe drumurile publice.
Cele mai importante proiecte depuse de parlamentari:
Doi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege care prevede amenzi de la 200 la 500 de lei pentru împiedicarea unui autoturism parcat regulamentar de a parasi locul de parcare. Proiectul care se află în dezbatere la Senat. Camera Deputaţilor este for decizional.
Doi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care interzice montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora si sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate. Proiectul care se află în dezbatere la Senat.
Mai mulţi deputaţi şi senatori PSD au depus o propunere legislativă conform căreia maşinile înmatriculate în Bulgaria pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă maximă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară. Propunerea legislativă se află la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Camera este for decizional. Senatul a respins proiectul.
Mai mulţi deputaţi şi senatori au depus o propunere legislativă prin care se cere pedepsirea cu închisoare de la 5 ani la 10 ani a celor care au o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur in sange. Propunerea legislativă se află la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Camera este for decizional.
10 parlamentari ai PSD şi UDMR au iniţiat o propunere legislativă care stabileşte că persoanele care nu au absolvit învăţământul primar şi secundar inferior sau gimnazial, precum şi cele care au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, nu au dreptul la permis auto. Propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Senatul a respins proiectul, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Mai mulţi deputaţi şi senatori social democraţi şi liberali au iniţiat o propunere legislativă potrivit căreia persoanele care vor să obţină permisul auto sunt obligate să facă un curs despre metodele de prim ajutor. Propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor este cameră decizională.
Totodată, parlamentarii vor să iniţieze un proiect de lege care să stopeze înmultirea masinilor cu volan pe partea dreapta, care circulă in Romania.
Posesorii masinilor cu volanul pe partea dreapta ar trebui sa indeplineasca trei conditii pentru a putea conduce astfel de maşini pe drumurile din Romania: autoturismul sa aiba oglinzi periscopice, soferul sa fi facut un curs de conducere pe masina modificata şi ar trebui sa aiba permis eliberat de tara unde sensul de mers este reglementat pe partea dreapta, cum este de exemplu Marea Britanie, informează romaniatv.net.
