Skip to content
Politică

Ce le-a transmis preşedintele Băsescu militarilor români de 1 decembrie

Ca în fiecare an, preşedintele României a transmis un mesaj militarilor români din teatrele de operaţiuni, de Ziua Naţională a României. Traian Băsescu le-a mulţumit militarilor aflaţi în Afganistan, Kosovo sau Bosnia-Herţegovina pentru modul în care îşi fac datoria, prin intermediul unei videoconferinţe care a avut loc luni, la Palatul Cotroceni.

„Vă rog să transmiteţi mulţumiri tuturor militarilor din subordine care se află în Afganistan (…) Ca şi pentru dumneavoastră, comandanţii militarilor aflaţi în Kosovo, în mod egal şi pentru militarii pe care îi aveţi în subordine, cred că dincolo de a vă îndeplini misiunea esenţial este să vă întoarceţi toţi acasă. Eu vă mulţumesc pentru modul cum v-aţi îndeplinit misiunea până acum, am convingerea că militarii români îşi vor îndeplini misiunea şi în continuare în mod excepţional în Kosovo. Permiteţi-mi să vă urez la toţi ‘La mulţi ani!’, sănătate, încă o dată să veniţi toţi acasă şi numai bine familiilor dumneavoastră”, a spus şeful statului, conform Agerpres.

La videoconferință au participat, printre alţii, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *