Skip to content
Politică

Ce manevre face deținutul care a amenințat-o pe Aspazia Cojocaru pentru a scăpa de arest

Deţinutul condamnat pentru că i-a trimis o scrisoare de ameninţare judecătoarei Aspazia Cojocaru de la Curtea Constituțională, în care îi spunea acesteia că o va trimite „după Elodia”, vrea să scape de pedeapsă.

Nicu Pîrleţeanu a apelat la un artificiu legislativ și a formulat, la judecătoria sectorului 2 din Capitală, o contestație la executare, ce urmează să fie dezbătută pe 18 August.

Conform Codului de Procedură penală, o astfel de solicitare poate fi făcută în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitive, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Amintim că Pîrlețeanu se află în executare unei pedepse de 12 ani și 10 luni de carceră, după ce judecătorii de la Curtea De Apel București i-au contopit condamnarea pe care o avea deja cu cea de un an și jumătate de închisoare primită pentru amenințările cu moartea la adresa judecătoarei CC Aspazia Cojocaru.

Stimată doamnă judecător/ Cît de curînd am să te omor/ Şi nu-i poveste pentru copii/ Vei fi victimă la 78/200/ Te voi trimite după Elodia dragă/ Să nu te mai întorci niciodată/ Că eşti un magistrat corupt/ De-mi vine să te…/ Am resentimente mari faţă de magistraţi/ Vedeava-şi decapitaţi/ Că sunteţi atât de corupţi dragă/ Că aţi nenorocit o lume întreagă!!!/ Cu stimă şi respect… (asasinul Elodiei)”, i-a scris judecătoarei constituţionale deţinutul Nicu Pîrleţeanu, închis în Penitenciarul Giurgiu, potrivit libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *