Skip to content
Politică

Ce NU s-a spus despre dezvăluirile lui Dragomir. Răzvan Dumitrescu: Ne așteptăm la poze! EXCLUSIV

Pagina de media

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, duminică seara, la postul de televiziune Antena 3, a făcut o serie de dezvăluiri legate de numele jurnaliștilor care mergeau destul de des la biroul lui Florian Coldea.

Printre numele menționate de acesta sunt și Dan Turturică, Dan Tapalagă și Sorina Matei.

CITIȚI ȘI: Daniel Dragomir îi demască pe oamenii lui Coldea din presă

În acest context, jurnalistul Răzvan Dumitrescu, într-o declarație pentru PSNEWS.RO, a comentat afirmațiile făcute de fostul colonel SRI, adăugând că ”domnul Dragomir a vorbit despre un culoar media, despre oameni care colaborau și ajutau mai mult personal pe domnul Coldea decât SRI-ul”.

”Eu am remarcat o nuanță acolo. El nu a folosit pentru cei 3 termenul de ”acoperiți”, ceea ce e foarte interesant. El a sugerat și chiar a spus că i-a văzut pe unii dintre ei în birou la domnul Coldea. Prin urmare, domnul Dragomir nu a făcut imprudența de a devoala acoperiți și a intra sub incidența legii,pentru că, a avea ofițeri acoperiți în presă este legal. Din punctul acesta de vedere SRI-ul acționează legal. Sigur că vorbim despre moralitatea celor ce se lasă folosiți în felul acesta, dar asta e altă discuție. Deci, domnul Dragomir a vorbit despre un culoar media, despre oameni care colaborau și ajutau mai mult personal pe domnul Coldea decât SRI-ul și în toate exprimările domniei sale nu a folosit termenul de ”acoperiți”. Dacă l-ar fi folosit cred că intra sub incidența legii și dacă avea, și dacă nu avea dreptate, altfel nu are cum să intre sub incidența legii”, a declarat Răzvan Dumitrescu.

Mai mult, jurnalistul a precizat, pentru PSNEWS.RO, că în perioada imediat următoare fostul colonel SRI Daniel Dragomir va veni și cu probe care să confirme dezvăluirile făcute

”Eu sunt absolut convins că dânsul are și niște probe în situația în care lucrurile vor evolua. Pare a fi un om destul de bazat și având și funcția pe care a avut-o, nu cred că a plecat fără să țină minte și fără să își ia cu el niște probe la ceea ce ține minte. Din punctul acesta de vedere, cred că va putea chiar proba că cei 3 la un moment dat au fost prin anumite locuri sau că au colaborat strâns cu domnul Coldea. Din punctul meu de vedere ne-am putea aștepta la niște poze. Așa cum dânsul a venit cu niște poze care să arate că a avut o relație apropiată cu domnul Coldea, nu m-ar mira să vină și cu niște poze care să arate că și alții au avut relații apropiate cu domnul Coldea. Documente, poate fi vorba în măsura în care nu este ceva clasificat. Eu sunt convins că dânsul a lucrat mai mult cu documente clasificate decât cu documente neclasificate. Prin urmare, îi va fi foarte greu să vină cu documente clasificate care și-au menținut proprietatea strict secret și în ziua de astăzi, pentru că ar comite o gravă încălcare a legii, ori dânsul este un om foarte prudent. Pe de altă parte, nu cred că l-a apucat nebunia acum, să spună toate lucrurile pe care poate să răspundă, sub diverse forme”, a mai adăugat jurnalistul.

Nu în ultimul rând, Răzvan Dumitrescu a ridicat un semn de întrebare cu privire la contextul în care au fost făcute dezvăluirile, dând de înțeles că ar fi fost mai potrivit ca Daniel Dragmir să spună ce avea de spus în fața unui parchet militar.

”Nu cred că putea să vină mai devreme cu niște dezvăluiri pentru că mai devreme a fost chiar și în arest. Din arest nu prea poți să faci dezvăluiri.Mai devreme probabil nu avea nici curaj, pentru că nu exista o comisie de anchetă a SRI  care să dea impresia că se ocupă, că audiază, că sesizează. Chestia asta a început să se întâmple după ce la comisie a venit domnul Țuțuianu. Sub domnul ăla amărâtul ăla de Georgian Pop, nu cred că ați văzut vreodată vreo reacție de la comisie nici pe o virgulă. Prin urmare nu prea pot să văd cum ar fi putut să facă atunci lucrurile astea pentru că nu avea la capătul celălalt pe nimeni să îl asculte. De ce nu s-a dus la parchetul militar? Asta este o întrebare bună”, a conchis acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *