Skip to content
Politică

Ce OUG pregătește Ludovic Orban pentru prima ședință de Guvern

Inquam Photos / George Calin

Premierul desemnat Ludovic Orban pregătește zilele acestea o OUG pentru prima ședință de Guvern ce ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, după învestirea la Palatul Victoria.

Potrivit unor surse politice, Ordonanța de Urgență a Guvernului Ludovic Orban va cuprinde reorganizarea ministerelor și schimbarea denumirilor acestora. Mai mult: se va face transferul prefecților de la Ministerul de Interne la Ministerul Dezvoltării. Informația a fost confirmată și de Ludovic Orban, la audierea ministrului propus pentru Lucrări publice, Dezvoltare și Administrație, Ion Ștefan.

„Având în vedere că titulatura e Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, puteți trage concluzia evidentă că da, prefecturile vor fi la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Acest lucru nu cred că poate să reclame o problemă. Toate aspectele legate de organizarea și funcționarea ministerelor se va regăsi în OUG privind toată arhitectura Guvernului”, a precizat premierul desemnat.

Amintim că ministrul propus pentru Lucrări publice, Dezvoltare și Administrație, Ion Ștefan, a primit un aviz negativ în comisiile reunite de administrație. Au fost 17 voturi pentru și 19 împotrivă. Liberalii susțin că votul a fost unul politic, pentru că PSD are majoritate în cele două comisii reunite.

Au fost mai multe întrebări pe tema casei pe care o deține Ion Ștefan, existând și un schimb de replici între deputaul PSD, Cătălin Rădulescu și ministrul propus. Ion Ștefan a fost acuzat că nu și-ar fi plătit taxele aferente terenului pe care se află construcția. „Am plătit taxe de peste 90 de milioane de lei, bani făcuți din afaceri. Sunt un bun plătitor de taxe”, a declarat Ion Ștefan.

DETALII AICI: Ce OUG pregătește Ludovic Orban pentru prima ședință de Guvern

„A fost un vot politic, nu accept evaluarea pe care o face PSD. A fost pregătită în detaliu această audiere. Nu accept ca Olguța Vasilescu, ca Rădulescu Mitralieră să stabilească soarta unui candidat propus”, a declarat și premierul desemnat, Ludovic Orban.

Orban are nevoie de 233 de voturi

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor. Acest lucru înseamnă jumătate plus unu voturi din numărul total al membrilor parlamentari (465), adică cel puțin 233 de semnături.

Înainte de a convoca ședința în plen, fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.

Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială.

Există posibilitatea întârzierii votului de învestire al Guvernului,dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru. Asta pentru că respectiva persoană va fi audiată asemenea persoanei propuse anterior, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *