Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, îşi va petrece sărbătorile acasă. Magistraţii Tribunalului Dolj au decis ca fostul edil să fie eliberat condiţionat din penitenciar. El fusese condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită.
Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a spus, miercuri seară, la ieşirea din Penitenciarul Pelendava, că nu ştie ce rău a făcut oraşului, însă ştie că a făcut ”mult rău” familiei sale, susţinând că dacă ar fi să mai ia o hotărâre s-ar înscrie în Partidul Proştilor, ”că doar ei pot fi fericiţi”.
”Doar Partidul Proştilor, că doar ei pot fi fericiţi, acum mă duc la nepotul meu, dar o să mai stau de vorbă cu voi de mâine, că simt nevoia să mă mai descarc sufleteşte”, a explicat fostul edil al Craiovei.
Fostul primar al Craiovei a declarat jurnaliştilor că merge acasă, la nepotul său, şi că ”ultima lună a fost groaznică”.
”Aşteptarea asta te macină, o mie de întrebări, n-am găsit răspunsuri. Până la urmă, nu ştiu ce rău am făcut oraşului, ştiu că am făcut mult rău familiei mele, am pus oraşul mai sus de familia mea, Dumnezeu m-a trimis în acest purgatoriu. Acum invers – familia se ridică, primăria oraşului se coboară, ca la fântâna cu două ciuturi. Dacă aş putea să strig din toţi rărunchii mei: «Mamă, mai naşte-mă o dată, că viaţa asta în politică nu mi-a priit!» Dacă ar fi să mai iau o hotărâre, m-aş înscrie în Partidul Proştilor, fiindcă numai proştii sunt fericiţi pe lumea asta”, a spus Solomon.
De asemenea, el a afirmat că iubeşte Craiova, pentru că a pus o parte din inima sa în gropile din acest oraş, în oamenii pe care i-a readus ”la plimbări în centru, în parcuri adică”.
El a mai spus că în închisoare a scris două cărţi – ”Un scorpion în lumea viperelor” şi ”Primăria – dragostea şi pacostea vieţii mele”.
”«Un scorpion în lumea viperelor» – mult adevăr şi în acelaşi timp mult curaj şi multă prostie, «Primăria – dragostea şi pacostea vieţii mele», mai mult pacostea vieţii mele a fost. Acum o să scriu o carte cu amintiri, fiindcă am ce povesti – «Ce rău v-am făcut?» Să mă provoace un scriitor de temut şi best-seller fac”, a afirmat Solomon.
