Skip to content
Politică

Ce pensii încasează foștii șefi de stat ai României

Foştii şefi de stat ai României, care primesc pensie de la statul român pentru funcţia supremă deţinută, sunt Regele Mihai, Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Fostul președinte Traian Băsescu a intrat oficial în rândul pensionarilor, în ziua în care a împlinit 63 de ani, pe 4 noiembrie 2014. Pe lunile noiembrie și decembrie, fostul șef al statului a încasat 5.166 de lei, conform informațiilor din ultima declarație de avere a acestuia, postată pe site-ul Administrației Prezidențiale. Astfel, pentru munca de ofițer de marină, dar și de ministru al Transporturilor și primar al Bucureștiului, Traian Băsescu primește o pensie lunară de 2.583 de lei, însă venitul total de pensionar al lui Băsescu se va ridica la aproximativ 7.600 de lei, prin aplicarea cumulului de venituri, datorită indemnizației de 5.000 de lei pe lună care i se cuvine, informează Adevarul.

Drepturile foştilor şefi de stat Potrivit Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu. Alte drepturi stabilite de lege sunt folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Veniturile de la stat ale lui Ion Iliescu au variat destul de mult în ultimii ani. Astfel, pe tot parcursul anului 2007, fostul şef al statului a încasat din pensie 33.000 de lei, la care s-a adăugat indemnizaţia pentru funcţia supremă, de 55.600 de lei. Un an mai târziu, veniturile realizate din pensie de Ion Iliescu au crescut la 47.000 de lei. La fel de mult a crescut şi indemnizaţia de fost preşedinte, care a ajuns la 63.974 de lei. Astfel, în 2010, Ion Iliescu a primit o pensie mai mică cu aproximativ 15%. Veniturile sale în acel an s-au cifrat la circa 9.000 de lei pe lună.

La rândul lui, pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, Emil Constantinescu are o pensie de circa 3.000 de lei pe lună. Bineînţeles, la aceste venituri se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni. Potrivit unor date publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale privind situaţia veniturilor angajaţilor de anul trecut, fostul şef de stat a încasat lunar 5.060 de lei. Astfel, Emil Constantinescu a cumulat de la stat venituri totale de circa 8.000 de lei pe lună.

Indemnizaţia de 5.060 de lei o mai primeşte şi Regele Mihai, informează Adevarul.

Sursă foto dcnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *