Ce se mai aude de Ponta? În plină furtună de dosare, premierul își vede de guvern
Miercuri, primul ministru al României, Victor Ponta a avut o întâlnire de lucru cu ministrului afacerilor externe al Statului Qatar, Khalid Bin Mohammad Al Attiyah, anunță un comunicat de presă remis de biroul de presă al Guvernului redacției Psnews.
„Vizita are loc în contextul împlinirii, la 22 octombrie 2015, a 25 de ani de relații diplomatice între România și Statul Qatar”, se anunță în comunicatul menționat.
În cadrul întâlnirii, cei doi reprezentanți de stat au evaluat stadiul relațiilor româno-qatareze și au purtat discuții despre fortifierea dimensiunii economice a cooperării dintre cele două țări și au schimbat opinii cu privire la evoluţiile de securitate din zona Orientului Mijlociu şi a Golfului.
Totodată, Victor Ponta a încurajat interesul investitorilor din Qatar în a desfășura afaceri în România.
Vă prezentăm mai jos comunicatul cu pricina:
„COMUNICAT DE PRESĂ
Primirea, la Palatul Victoria, a ministrului afacerilor externe al Statului Qatar, domnul Khalid Bin Mohammad Al Attiyah
Primul ministru Victor Ponta l-a primit astăzi la Palatul Victoria pe ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, domnul , aflat în vizită de lucru în România. Vizita are loc în contextul împlinirii, la 22 octombrie 2015, a 25 de ani de relații diplomatice între România și Statul Qatar.
În cursul convorbirilor a fost evaluat stadiul relațiilor româno-qatareze și progresele înregistrate în concretizarea proiectelor stabilite cu prilejul vizitei premierului român la Doha în luna mai a acestui an. A fost reiterat interesul celor două guverne de a consolida dimensiunea economică a cooperării bilaterale, în special în domeniile energetic, tehnologia informației, investiții în infrastructura de transport, turism și agricultură. Primul Ministru Victor Ponta a apreciat noua dinamică în relațiile politico-diplomatice și economice cu Statul Qatar și a încurajat interesul investitorilor quatarezi pentru oportunitățile de afaceri din România.
De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din zona Orientului Mijlociu şi a Golfului.
Biroul de presă”
