Skip to content
Politică

Ce spune Dragnea despre o eventuală ieșire de la guvernare

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a transmis, luni, referitor la propunerea primarului Robert Negoiță ca PSD să se retragă de la guvernare, că el nu este de acord cu acest lucru.

Dragnea a declarat că părerea cvasiunanimă e să nu iesă de la guvernare şi să se întâlnească cât mai curând, mâine sau poimâine. Acesta a mai punctat că nu se impun demisii.

„Eu nu sunt de acord cu această acţiune dintr-un motiv foarte simplu: în această campanie s-a tot spus că nu e bine să fie Victor Ponta preşedinte să nu fie toată puterea într-o parte. E, respectăm decizia poporului: preşedinţia la ei, guvernarea la noi. Părerea cvasiunanimă e să nu ieşim de la guvernare şi să ne întâlnim cât mai curând, mâine sau poimâine. Nu se impun demisii. Au fost decizii luate la cald. Sun oameni care atunci când e foarte multă adrenalină iau decizii pripite. Se impune o analiză serioasă, raţională a fenomenului de la turul II. Pentru că între cele două tururi s-a creat un val popular care a dus la acest rezultat. Noi n-am avut acum alegeri pentru votul politic. Pe acelea mereu le-am câştigat. Se pare că nu se vrea ca noi să dăm preşedintele”, a afirmat Liviu Dragnea.

Dragnea transmite că aseară a avut o discuție cu Călin Popescu Tăriceanu și cu Gabriel Oprea și nu se pune problema ca cineva să părăsească coaliția.

”Aseară am avut o discuţie aşezată cu preşedintele UNPR, cu Călin Popescu Tăriceanu, nu se pune problema să părăsească cineva coaliţia.
Dacă ne uităm cu raţiune la ce s-a întâmplat, putem vedea că în primul tur au fost aceleaşi condiţii ca la fel ca şi în 2009. Nimeni nu putea să prevadă că la câteva secţii va fi o aşa aglomeraţie. Iar înaintea turului II legislaţia nu a permis crearea a noi secţii.
Vine 2016 şi trebuie să ne gândim foarte bine ce e de făcut în partid. Dar nu azi, trebuie răbdare”, a punctat Liviu Dragnea.

4 comentarii la “Ce spune Dragnea despre o eventuală ieșire de la guvernare

  1. Sunt de acord cu Dragnea. Sunt totusi 5.200.000 de oameni care au votat pentru actualul prim-ministru, nu poti sa-i ignori. Dar nu e evident ca cei din PDL dar mai ales cei din PNL, vor acum rasplata ? Sau doar l-au facut pe Iohannis presedinte si acum stau cuminti in opozitie ? Ar fi naiv cineva sa creada asta. Din ce spune Blaga, PDL e dispus sa mai stea cu capul la cutie vreo 2 ani ca sa treaca trista amintire a dezastrului lor, dar PNL au fost scosi brusc de la guvernare si asta nu le convine deloc.

    1. esti bine sanatos? sigur nu esti lovit la cap? vrei sa zici ca au fost 1mil de oameni care au votat cu …el… si restu de 4.2mil =ce a reusit cheltuind banii publici sa fure…ca doar asta au in cap…cum sa fure mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *