Skip to content
Politică

Ce spune premierul Ponta despre cele două Legi așteptate de români: „Sunt reforme esențiale!”

Premierul României, Victor Ponta, a vorbit, vineri, despre cele două Legi mult așteptate de români.

În acest context, prim-ministrul Victor Ponta a explicat faptul că Legea achizițiilor publice și Legea salarizării sunt „foarte importante, sunt reforme esențiale” pentru următoarea sesiune parlamentară, informează agerpres.ro.

„În următoarele patru luni, mai avem câteva legi de făcut, și anume, Legea achizițiilor publice. Nu o să avem investiții publice în România până nu schimbăm legea (…) Legea achizițiilor publice este gata, la 1 septembrie, pe directivă europeană, pleacă în Parlament. Legea salarizării în sectorul bugetar, care nu înseamnă că, de la 1 ianuarie, toată lumea va primi salarii uriașe, ci înseamnă că, în următorii 4 ani, facem o regulă și o așezare în acest sector. (…) Acestea două, pentru următoarea sesiune, eu zic că sunt foarte importante, sunt reforme esențiale”, a spus premierul Ponta.

Premierul susține că cele două legi reprezintă o completare a modificărilor legislative făcute de executiv în primele opt luni ale acestui an, printre care Codul Silvic, Codul Fiscal, reducerea TVA la 9% la alimente și la serviciile de alimentație publică și introducerea cardului de sănătate.

De asemenea, Victor Ponta a precizat că România are toate programele operaționale 2014-2020 în vigoare.

„Eu cred că în 2017, 2018, 2019, putem să avem absorbiți toți banii pe care Uniunea Europeană îi alocă României pentru 2014 — 2020”, a spus Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *