Skip to content
Politică

Ce spune șeful PSD Buzău despre arestarea lui Bîgiu

Președintele PSD Buzău și primar al municipiului reședință de județ, Constantin Boșcodeală, s-a exprimat cu privire la arestarea lui Cristinel Bîgiu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Acesta a recunoscut că arestarea șefului CJ este „o mare problemă” pentru județ.

„Cristi Bîgiu ştia toate problemele judeţului pentru că, în campania electorală, o lună şi jumătate, a luat la cunoştinţă, real, de problemele fiecărei comunităţi, iar proiectele începute s-au desfăşurat foarte bine. Începeau să se desfăşoare astfel încât condiţiile de viaţă să crească. E o mare problemă. Sper ca în continuare vicepreşedintele care va conduce, să ducă mai departe aceste proiecte”, a spus Constantin Boşcodeală.

Boşcodeală a mai spus că nu regretă că Bîgiu a venit în PSD de la PNL, întrucât judeţul Buzău a beneficiat în acest an de fonduri importante de la buget atrase de fostul liberal.

„Nu îmi pare rău că l-am adus în PSD, îmi pare rău de ce s-a întâmplat. De-abia anul ăsta judeţul Buzău a beneficiat de foarte multe resurse financiare ca urmare a proiectelor care s-au desfăşurat prin Consiliul Judeţean. Mi-ar părea rău dacă ele ar fi stagnate să rămână oameni fără apă, canalizare, drumuri, etc. Sper ca aceste proiecte să continue şi sub viitoarea conducere”, a mai declarat primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *