Prezent în studiourile postului Realitatea TV, co-președintele PNL Vasile Blaga a vorbit despre prioritățile formațiunii pe care o conduce alături de Alina Gorghiu.
Întrebat care a fost motivul absenței sale prelungite din viața publică din ultima perioadă, Blaga a declarat că explicația ține de deplasările sale foarte dese în teritoriu.
„Constructia unui partid mare inseamna foarte multa munca in teritoriu. Trebuie sa inteleaga si colegii ca este vorba de cea mai importanta forta politica din Romania de astazi”, a declarat Vasile Blaga la Realitatea TV.
