Skip to content
Politică

Ce i-a transmis Hollande lui Putin?

Occidentul şi Rusia este necesar să evite să fie despărţite de noi ziduri, i-a spus sâmbătă preşedintele François Hollande omologului său rus Vladimir Putin la Moscova, după 25 de ani de la căderea Zidului Berlnului, simbolul împărţirii Europei, arată Mediafax.

„Cred că este necesar să evităm ca alte ziduri să ne despartă. La un moment dat trebuie să fim capabili să depăşim obstacolele şi să găsim soluţii”, a declarat şeful statului francez, primul lider occidental care vizitează Moscova de la izbucnirea crizei din Ucraina.

Preşedintele rus a salutat „o adevărată vizită de lucru (care) va conduce la rezultate şi progrese”, apreciind că discuţiile cu Hollande vor avea „rezultate pozitive”.

Hollande a declarat că întrevederea sa cu Putin – la care participau ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi consilierul diplomatic al lui Hollande Jacques Audibert -, urmează că continue discuţiile pe care cei doi lideri le-au purtat la ultima lor întâlnire, la Summitul G20 de la Brisbane, în Australia.

„Există perioade în care este necesar să ştii să profiţi de ocazii”, a insistat Hollande, care s-a întâlnit cu Putin pe Aeroportul moscovit Vnukovo, după o vizită de 48 de ore în Kazahstan.

Această întrevedere are loc la puţin timp după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat noi negocieri de pace cu privire la conflictul din Ucraina la Minsk, în Belarus, la care ar urma să participe lideri rebeli din estul Ucrainei, reprezentanţi ucraineni, ruşi şi OSCE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *