NATO a suferit marea scindare încă de pe vremea lui Donald Trump, care a stabilit două fronturi importante pentru SUA, dintre care unul nou: pe de o parte rămâne frontul Estic al Europei pentru lupta împotriva Rusiei, iar pe de altă parte există frontul împotriva Chinei. Și SUA, și Uniunea Europeană vor fi nevoite să joace pe ambele fronturi în viitor, iar acest lucru poate pune la grea încercare NATO.
Principalul obiectiv al Statelor Unite ale Americii este izolarea Chinei, iar subiectul „Rusia” îl folosesc americanii doar pentru a-și consolida poziția în Uniunea Europeană. Pentru că Ucraina nu este o problemă nici pentru NATO, nici pentru UE. Ideea că SUA ar sări în ajutorul Ucrainei este foarte puțin plauzibilă, deoarece SUA ar ajunge la un conflict direct cu Rusia, iar ucrainenii au spus clar că nu au nevoie de militari, ci de armament. Singura șansă pentru SUA e aceea de a încerca să ajute Ucraina să reziste cât mai mult atacurilor Rusiei, astfel încât Putin să sufere pierderi umane, financiare și de imagine foarte mari pe termen lung. Dacă Rusia își atinge obiectivele rapid, SUA va fi învinsă.
Germania și-a schimbat conducerea în acest an, iar anul viitor va fi rândul Franței și probabil al Italiei. Pentru Germania lucrurile încep să fie puțin mai clare, pentru că Verzii sunt pro-SUA și pro-NATO, însă Social-Democrații și Liberalii sunt mai rezervați, până acum nu s-au poziționat nici pro, nici contra. De asemenea, Verzii sunt anti-război și de-a lungul timpului s-au afirmat tocmai cu manifestații anti-război, Social-democrații au fost împotriva războiului din Irak.
Situația din Germania e foarte complicată, pentru că armata și serviciile de informații sunt complet pro-SUA. O decizie politică ar putea fi pusă în umbră de deciziile militare ale țării. Mizând pe acest lucru, SUA vrea ca Germania să o urmeze în ofensiva împotriva Chinei. Noul premier german va fi pus între ciocan și nicovală pe toate planurile: Germania nu-și permite un conflict cu Rusia atât timp cât are nevoie de gazele rușilor; Germania nu-și permite un conflict cu China atât timp cât marile companii germane au fabrici în China.
Divergențele dintre politicieni și militari au fost vizibile și în 2002-2003, când a fost invadat Irakul, iar la vremea respectivă politicienii germani nu voiau să se implice în acel război. Numai că influența armatei și serviciilor de informații i-au lăsat complet în umbră pe politicieni. Trebuie urmărită cu atenție Germania, deoarece lobbyul capitaliștilor germani va fi uriaș când vine vorba de relațiile cu Rusia și China. Au depășit cazul Irak pentru că nu aveau interese directe, însă Rusia și China sunt esențiale pentru viitorul Germaniei.
Franța este foarte diferită de Germania și președintele țării are ultimul cuvânt de spus. Macron momentan valsează fără talent și doar reușește să aducă o nouă dezamăgire pentru francezi. După criticile aduse NATO, se pare că a făcut pace cu SUA, lucru care nu-l va ajuta la alegerile prezidențiale. La fel cum nu-l va ajuta nici o poziționare a Franței împotriva Rusiei. Pentru a ține piept hegemoniei Germaniei, francezii au nevoie tocmai de Rusia. O colaborare Moscova-Berlin ar fi o înfrângere pentru Paris.
Acordul Roma-Paris, semnat în urmă cu câteva săptămâni, nu are un conținut clar și e mai mult o idee vagă în interiorul UE. Italia este statul cel mai pacifist din UE. Numai că Italia și Franța au fost foarte aproape de război în Libia, unde francezii au făcut alianță chiar cu rușii pentru a slăbi guvernul libian susținut de italieni. În acest moment, Italia este aproape scoasă din Libia și riscă să piardă accesul la resursele de gaz și petrol, ceea ce va fi cea mai mare înfrângere a Italiei în ultimii 30 de ani.
Italia nu e în poziția de a întoarce spatele Rusiei, care o poate evacua oricând din Libia. Și dacă n-o va face Rusia, atunci este posibil să o facă Turcia. Nu degeaba Mario Draghi, noul premier italian, l-a numit dictator pe Erdogan, în urmă cu câteva luni. Ceea ce părea o greșeală era în realitate un conflict italo-turc pentru Libia. Deci italienii nu sunt deloc în situația de a țipa la cineva, chiar dacă dintre primele 3 state UE, Italia este cea mai pro-SUA. Chiar și cu această ultra-prietenie cu americanii, Italia are în continuare relații foarte bune cu Moscova, mai ales pentru că Mario Draghi are nevoie de ruși în nordul Africii. Draghi și Putin au avut mai multe convorbiri telefonice în ultimele luni și au discutat inclusiv despre Ucraina. Până acum, Roma a rămas neutră în această chestiune și nu a sărit de partea nimănui. Desigur că într-o declarație oficială, Guvernul de la Roma ar putea spune că va susține suveranitatea Ucrainei și democrația, și decizia poporului (și alte declarații standard), dar în diplomație negocierile au un alt conținut și Italia vrea aplanarea conflictului.
Franța și Italia vor merge împreună, atât cât vor putea, împotriva economiei germane, deoarece noul guvern de la Berlin va începe să strângă cureaua și va propune din nou un prag de 3% pentru deficitul bugetar, ceea ce ar afecta mai ales Italia și Franța. Dar la început de 2022, Italia își va alege un nou președinte, care va fi votat de Parlament, iar în cărți pentru această funcție este chiar Mario Draghi, actualul premier. Dacă bancherul va ajunge președintele țării, atunci va fi nevoie de un nou premier. Oricât va încerca Draghi să aranjeze cărțile pentru cineva asemănător cu el, Parlamentul italian este instabil și poate ajunge la alegeri anticipate.
Intrigante sunt și canalele Roma-Berlin, pentru că noul cancelar german, Olaf Scholz, a vizitat Roma înainte să meargă în SUA. Roma a fost a patra capitală vizitată de liderul german, după Paris, Varșovia și Bruxelles. În timp ce Angela Merkel prefera vizitele în SUA decât pe cele în peninsula italică. Rămâne de văzut dacă colaborarea Paris-Berlin-Roma va fi doar economică sau se va extinde și pe planul militar, ceea ce ar putea da naștere unei armate europene.
În acest context instabil și cu numeroase probleme economice, ce vrea Ucraina este irelevant pentru toată lumea. La fel cum sunt irelevante și doleanțele statelor estice precum Polonia și România. Contează doar pe cine se bazează SUA și Rusia în această problemă. UE nu are o poziție comună, chiar dacă Josep Borrell tot amenință Moscova cu sancțiuni. Și Putin, și Biden știu foarte bine că va fi importantă decizia Consiliului și ce va decide fiecare stat european. Chiar dacă Germania, Franța sau Italia sunt membri NATO, asta nu înseamnă că vor ajuta Ucraina militar sau vor urma orbește SUA. Tot ceea ce pot face aceste state – și vor încerca până în ultima clipă – e să aibă niște canale diplomatice cu Moscova pentru a negocia un acord. UE este o uniune economică, iar marele ei obiectiv va fi acela de a avea o piață de desfacere în Ucraina, lucru pe care Putin l-ar putea accepta, cu condiția ca NATO să stea departe.
